(FOTO și VIDEO) Cele mai memorabile evenimente în sportul mondial, în 2016

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Anul 2016 a fost unul al premierelor în sportul mondial: Leicester City a câştigat Premier League, naţionala Portugaliei s-a impus la Campionatul European, Cleveland Cavaliers a triumfat în NBA, iar Nico Rosberg în Formula 1. În plus, în tenis s-a schimbat vârful ierarhiilor ATP şi WTA, Andy Murray detronându-l pe Novak Djokovici şi Angelique Kerber pe Serena Williams.

Iubitorii sportului au învăţat în 2016 ce este meldoniumul, substanţă interzisă cu care au fost depistaţi pozitiv mulţi sportivi, au citit despre raportul McLaren, conform căruia peste 1000 de ruşi au beneficiat de un program de dopaj „sponsorizat de stat” timp de patru ani, începând din 2011, dar au şi  avut motive de bucurie şi de încântare. Ei nu vor uita zâmbetul lui Usain Bolt din timpul unei curse la Jocurile Olimpice şi nici de băieţelul afgan căruia i-a făcut o mare bucurie Lionel Messi. Nu vor uita lacrimile lui Neymar de după câştigarea cu Brazilia a turneului olimpic de fotbal şi nici solidaritatea arătată de Nikki Hamblin şi Abbey D’Agostino la JO.

Momente memorabile din sportul mondial în 2016

Băieţelul afgan fan Messi

Un băieţel afgan în vârstă de cinci ani, Murtaza Ahmadi, a devenit celebru pe internet după ce pe reţelele de socializare a apărut, în ianuarie, o fotografie cu el purtând un tricou improvizat dintr-o pungă de plastic în dungi albe şi bleu (culorile Argentinei) şi pe care erau scrise numele lui Messi şi numărul 10. Tatăl lui Murtaza, Arif Ahmadi, a explicat atunci de ce purta fiul său tricoul improvizat din pungă: „Murtaza a devenit fanul lui Messi văzându-l la televizor. Mi-a spus să îi găsesc un tricou cu numele lui Messi, dar nu am reuşit să îi găsesc unul pentru că locuim într-un sat izolat, departe de bazar. Fratele lui i-a făcut apoi un tricou dintr-o pungă şi a postat fotografia cu el pe Facebook”. Messi i-a trimis copilului unui tricou cu autograf la sfârşitul lunii februarie, iar în decembrie l-a şi cunoscut personal, la Doha.

Maria Şarapova anunţă că a fost depistată pozitiv

Rusoaica Maria Şarapova a fost depistată pozitiv cu meldonium la Australian Open, în ianuarie, dar şi la o testare în afara competiţiei, la Moscova, în februarie. Sportiva de 29 de ani, fost numărul 1 WTA, a anunţat rezultatele testelor într-o conferinţă de presă pe care a organizat-o, la 7 martie, la Los Angeles. În iunie, Federaţia Internaţională de Tenis a decis suspendarea Mariei Şarapova pentru doi ani, începând cu 26 ianuarie. În octombrie, Tribunalul de Arbitraj Sportiv a redus suspendarea la 15 luni.

Infantino devine preşedintele FIFA

Italo-elveţianul Gianni Infantino, în vârstă de 45 de ani, până atunci secretar general al UEFA, a devenit la 26 februarie preşedintele FIFA, for care a fusese afectat de o vreme de un scandal imens de corupţie. Infantino a promis că va reface imaginea FIFA şi că în mandatul său va pune accent pe dezvoltare şi transparenţă.

Leicester City, câştigătoarea campionatului Angliei

Echipa Leicester City, mediocră în ediţia 2014/2015 a campionatului Angliei – locul 14, a câştigat titlul în Premier League în 2016, un triumf total neaşteptat. Cei de la Leicester City, în frunte cu tehnicianul Claudio Ranieri, au reamintit că sportul poate surprinde şi încânta, chiar şi într-o ramură în care banii şi succesul au devenit atât de strâns legate.

Cleveland Cavaliers câştigă pentru prima dată titlul în NBA

Cleveland Cavaliers, cu starul LeBron James în componenţă, a câştigat la 19 iunie pentru prima dată în istorie titlul în NBA, impunându-se cu scorul de 93-89 în meciul şapte al finalei cu Golden State Warriors. LeBron James a fost desemnat MVP-ul finalei. Cleveland Cavaliers este prima echipă care a revenit după ce a fost condusă cu 3-1 în seria de şapte meciuri ale finalei şi a obţinut trofeul în NBA.

FOTO: facebook.com

Ţara Galilor în semifinale la Euro-2016

Naţionala Ţării Galilor, calificată în premieră la un turneu final al Campionatului European, a avut un parcurs remarcabil în Franţa, calificându-se în optimile de finală de pe primul loc al grupei B (din care au făcut parte şi Anglia, Slovacia şi Rusia). În optimi, galezii au trecut de Irlanda de Nord, scor 1-0, iar în sferturile de finală de Belgia, scor 3-1, fiind eliminaţi abia în semifinale, de Portugalia, scor 2-0.

Portugalia lui Cristiano Ronaldo triumfătoare la Euro-2016

La 10 iulie, pe Stade de France, naţionala Portugaliei a câştigat pentru prima dată Campionatul European, învingând în finală Franţa, cu scorul de 1-0 după prelungiri. Căpitanul portughezilor, Cristiano Ronaldo, a părăsit terenul cu ochii în lacrimi, pe targă, el accidentându-se după un fault al lui Payet. El a fost însă apoi primul care a ridicat deasupra capului trofeul.

FOTO: uefa.com

Chris Froome alergând pe finalul unei etape a Turului Franţei

Britanicul Chris Froome (Sky) a alergat pe finalul etapei a 12-a a Turului Franţei, la 14 iulie, după un accident cauzat de o motocicletă. Accidentul a avut loc pe ultimul kilometru al etapei, când trei biciclete au lovit o motocicletă. Froome a ales atunci să continue alergând, fără să aştepte maşina de asistenţă. După ce a alergat zeci de metri, britanicul a primit altă bicicletă. El a avut însă probleme cu aceasta şi a încheiat etapa cu a treia bicicletă primită.

Refugiata siriană Yusra Mardini la Jocurile Olimpice

Înotătoarea siriană Yusra Mardini, în vârstă de 18 ani, a făcut parte din echipa refugiaţilor care au concurat la JO de la Rio sub steagul olimpic. Mardini, câştigătoarea unei serii la 100 m fluture, dar necalificată în faza următoare, locuieşte în prezent în Germania. Mardini are o poveste de viaţă impresionantă. Casa ei a fost distrusă în timpul războiului civil din Siria. Tânăra şi sora ei Sarah au decis să fugă din Siria în august 2015. Au ajuns în Liban, iar apoi în Turcia, unde au aranjat să fie duse cu o barcă în Grecia, împreună cu alţi 18 migranţi. Barca avea o capacitate normală de şase sau cel mult şapte persoane. Când motorul s-a oprit şi în barcă a început să intre apă, Mardini, sora sa şi încă două persoane au intrat în apă şi au împins ambarcaţiunea timp de peste trei ore până când a ajuns pe insula Lesbos. Apoi, sportiva şi sora sa au traversat Europa şi au ajuns în Germania, unde s-au stabilit în septembrie 2015.

Zâmbetul lui Usain Bolt către camere, în timpul cursei de 100 de metri de la JO

Jamaicanul Usain Bolt a fost protagonistul unor momente memorabile la Jocurile Olimpice de la Rio. Ela câştigat aurul la 100 m, 200 m şi 4×100 m, reeditări ale performanţelor sale de la precedentele două ediţii ale competiţiei. Însă cel mai mult au impresionat imaginile, devenite virale, cu el zâmbind către camerele de luat vederi spre finalul semifinalei cursei de 100 de metri. Iar în semifinalele de la 200 m, Bolt şi canadianul Andre De Grasse şi-au zâmbit reciproc pe ultima porţiune a cursei.

FOTO: facebook.com

Apa verde din bazinul pentru sărituri de la JO de la Rio

La 9 august, apa din bazinul pentru sărituri de la Rio a devenit verde, iniţial crezându-se că acest lucru s-a întâmplat din cauza căldurii mari şi a faptului că nu bătea vântul. Însă în fotografii se putea vedea că apa din bazinul alăturat nu avea aceeeaşi culoare. Ulterior, organizatorii au anunţat că pentru dezinfectarea apei s-au folosit 160 de litri de peroxid de hidrogen, însă această substanţă, în reacţie cu clorul, a determinat schimbarea aspectului apei.

FOTO: facebook.com

Solidaritate la atletism, la Jocurile Olimpice

Ziua de 16 august de la Jocurile Olimpice de la Rio a fost marcată de un impresionant gest de solidaritate în serii la 5000 metri la atletism, unde neo-zeelandeza Nikki Hamblin a continuat în lacrimi, după ce a antrenat-o într-o căzătură pe americanca Abbey D’Agostino, care a încheiat cursa ultima. Nikki Hamblin a căzut în linia dreaptă, iar Abbey D’Agostino a căzut după ea. Aceasta din urmă s-a ridicat imediat şi s-a întors pentru a o ajuta pe Hamblin. Cele două au reluat cursa rapid, dar D’Agostino a fost nevoit să se oprească, acuzând dureri la genunchiul drept. După câţiva paşi, şchiopătând, ea s-a aşezat pe teren şi a început să plângă. Hamblin, aflată alături de ea, s-a oprit, şi a îmbrăţişat-o, iar apoi a reluat cursa cu lacrimile în ochi.

Protestul lui Colin Kaepernick

La 26 august, Colin Kaepernick a refuzat să stea în picioare la intonarea imnului SUA la meciul de fotbal american dintre echipa sa, San Francisco 49ers, şi formaţia Green Bay Packers, în semn de protest faţă de felul în care sunt trataţi oamenii de culoare în Statele Unite. La alt meci, Kaepernick a ales să stea într-un genunchi la imn. Protestul său a provocat controverse. Mulţi americani au criticat gestul sportivului, spunând că este lipsă de respect faţă de drapel. Kaepernick şi-a atras însă şi susţinători, iar tricoul său a devenit cel mai vândut din NFL.

Aleksander Ceferin ales la conducerea UEFA

Slovenul Aleksander Ceferin, în vârstă de 48 de ani, a fost ales, în 14 septembrie, în funcţia de preşedinte al UEFA. El i-a succedat francezului Michel Platini, care a anunţat, la 9 mai, că demisionează, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv i-a redus de la şase la doar patru ani suspendarea din orice activitate legată de fotbal, în dosarul corupţiei de la FIFA.

Scandalul de pedofilie din fotbalul englez

La 16 noiembrie, Andy Woodward, fost fotbalist al echipei Crewe Alexandra, a spus într-un interviu pentru The Guardian că a fost abuzat sexual în perioada junioratului de Barry Bennell, pe atunci antrenor în cadrul clubului. După Woodward, şi alţi foşti jucători au mărturisit că au fost victimele abuzurilor, vizaţi de acuzaţiile lor fiind şi alţi foşti antrenori şi scouteri. Societatea Britanică pentru Prevenirea Abuzurilor asupra Copiilor (NSPCC) a lansat o linie telefonică pentru semnalarea abuzurilor sexuale din fotbal, iar numărul plângerilor a ajuns de ordinul sutelor. Faptele semnalate s-au produs în urmă cu două decenii.

Nico Rosberg, titlu mondial şi retragere

Germanul Nico Rosberg a câştigat la 27 noiembrie titlul mondial în Formula 1, după un duel intens pe parcursul sezonului 2016 cu britanicul Lewis Hamilton, decis în ultima etapă, la Abu Dhabi. Pentru Rosberg acesta a fost primul titlu mondial. Cinci zile mai târziu, spre surpriza generală Rosberg şi-a anunţat retragerea din Formula 1.

FOTO: Facebook Nico Rosberg
Destinul tragic al echipei Chapecoense

Lumea sportului s-a zguduit, la 29 noiembrie, după ce a aflat că antrenorul formaţiei Chapecoense, Caio Junior, şi 19 dintre fotbaliştii săi au decedat, aeronava care îi transporta la Medellin prăbuşindu-se în apropierea oraşului columbian. Lotul echipei braziliene se îndrepta spre Medellin pentru meciul cu Atletico Nacional, din prima manşă a finalei Cupei Americii de Sud (echivalentul sud-american al Ligii Europa). Dintre cei care se aflau în avionul care s-a prăbuşit, au supravieţuit doar şase: trei fotbalişti, portarul Jackson Ragnar Follmann, fundaşii Helio Hermito Zampier Neto şi Alan Luciano Ruschel, jurnalistul Rafael Henzel, însoţitoarea de bord Jimena Suarez şi tehnicianul de zbor Erwin Tumiri.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...