Nume
Parola
Vizualizări: 1889
Au fost finalizate lucrările de construcție / montaj pentru aprovizionarea cu apă potabilă a locuitorilor din Țepilova, Soroca
Bălți, 30 Decembrie 2016 — Membrii unei comisii de recepție, formată din factori de decizie și specialiști în elaborarea, implementarea și monitorizarea proiectelor, s-au întrunit miercuri, 28 decembrie, în incinta primăriei comunei Ocolina pentru a semna actele ce confirmă finalizarea lucrărilor la subproiectul „Construcția rețelei de aprovizionare cu apă și canalizare în satul Țepilova”, parte a proiectului „Crearea condițiilor de aprovizionare cu apă potabilă și canalizare a locuitorilor comunelor Parcani, Ocolina și Rădi Cereșnovăț din raionul Soroca”.

Valoarea totală a subproiectului implementat este de 3.837.910 de milioane de lei, alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR).

La ședința de recepție a obiectivelor construite în cadrul proiectului au participat primarul comunei Ocolina, Valentina Ceban, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, specialiști din cadrul Agenției, precum și reprezentanți ai instituțiilor desconcentrate.

Directorul ADR Nord, Ion Bodrug, susține că accesul la sursele de apă potabilă este unul dintre cele mai importante obiective naționale în domeniul infrastructurii, întrucât apa potabilă înseamnă sănătatea cetățenilor. De asemenea, odată cu semnarea actelor ce confirmă finalizarea lucrărilor, obiectul a fost transmis beneficiarului final, iar aceasta va permite conectarea consumatorilor la sursa de apă potabilă și exploatarea sistemului nou construit. Este de menționat faptul că subproiectul a fost implementat într-un timp record de doar 2 luni.

Potrivit primarului de Ocolina, Valentina Ceban, acest proiect de dezvoltare regională a fost așteptat de foarte mult timp de către locuitorii satului Țepilova, întrucât localitatea este lipsită de surse de apă potabilă.

După ședința de recepție a lucrărilor, membrii comisiei au decis admiterea acestora, astfel locuitorii satului Țepilova devenind beneficiari ai 12,32 km de apeduct construit, 1 turn de apă cu capacitatea 50 m3 și câte un sistem autonom de canalizare pentru grădinița de copii și școala din localitate.

Prin acest proiect se urmărește asigurarea accesului la sursa de apă potabilă sigură și de calitate pentru populația a cinci localități rurale (Parcani, Voloave, Ocolina, Țepilova și Redi Cereșnovăț) din raionul Soroca.

www.adrnord.md