Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   (VIDEO) Mai multe instituții de…

(VIDEO) Mai multe instituții de stat din R.Moldova nu afișează drapelul UE

Iată instituțiile de stat din Republica Moldova care nu afișează drapelul Uniunii Europene (UE) la intrare. Printre acestea sunt: Președinția, Guvernul, Procuratura Generală și Procuratura mun. Chișinău, Centrul Național Anticorupție, Curtea de Conturi ș.a.

Sursa Video: www.ZdG.md

La scurt timp, după învestirea lui Igor Dodon în funcția de președinte al R.Moldova, drapelul UE a fost scos din fața clădirii Președinției. Am încercat să aflăm de ce s-a recurs la acest gest, dar nu am primit răspuns. Ulterior, un grup de deputați ai Partidului Liberal a mers și a reinstalat drapelul în fața Președinției. A doua zi, însă, drapelul nu mai era acolo. A fost tăiat inclusiv suportul metalic, astfel încât să nu mai poată fi pus acolo.

Am încercat să vedem dacă principalele instituții de stat afișează sau nu drapelul european. Iată constatările: doar la Parlament, Judecătorii și la unele ministere acest simbol este la vedere. În rest, Președinția, Guvernul, Procuratura Generală , Procuratura mun. Chișinău, Centrul Național Anticorupție, Curtea de Conturi ș.a. au preferat să afișeze doar drapelul de stat al R.Moldova și pe cel al instituției.

Am mers și la sediile partidelor care sunt la guvernare. Doar Partidul Liberal are la intrare drapelul UE, pe când la Partidul Democrat acest simbol nu este afișat la vedere, ci undeva în curte, departe de ochii lumii.

Republica Moldova aspiră pentru aderarea la Uniunea Europeană și a implementat deja primul Plan de Acțiune de 3 ani în cadrul Politicii Europene de Vecinătate.  În noiembrie 2013, la Vilnius, R.Moldova a parafat cu Uniunea Europeană un Tratat de Asociere și un Tratat de Liber Schimb.