Maksim Galkin, Nikolai Baskov şi Olga Orlova au aterizat astăzi cu o cursă privată pe Aeroportul Internaţional Chişinău. Vedetele de la Moscova au refuzat să vorbească cu echipa Jurnal TV. Precizăm că, din 2010, Ilan Shor este căsătorit cu interpreta rusă Jasmin.

Pentru mai multe detalii despre petrecerea dată de Ilan Shor de ziua sa, urmăriţi în ştirile de la Jurnal TV de la ora 19:00.

Amintim că la începutul lunii februarie Centrul Naţional Anticorupţie şi Procuratura Anticorupţie au efectuat percheziţii în casa omului de afaceri Ilan Shor, în birourile mai multor funcţionari din cadrul celor două instituţii bancare, dar şi la sediile unor agenţi economici. Ulterior, patru persoane au fost escortate la CNA pentru audieri, printre ele şi preşedintele Consiliului de administraţie al BEM.

Ilan Shor este bănuit că a semnat un contract prin care suma de aproximativ 11 miliarde de lei a fost transferată de la BEM către Banca Socială, iar de acolo banii au fost îndreptaţi spre zonele off-shore, unde li s-a pierdut urma.

Potrivit fostului ministru al Finanţelor, Veaceslav Negruţa, starea deplorabilă în care este Banca de Economii se trage din anul 2011, de la preluarea frauduloasă a pachetului de 18,5 la sută de acţiuni de la doi oameni de afaceri. Situaţia s-a agravat după ce noua conducere a băncii a acordat credite neperformante în valoare de peste 1,3 miliarde de lei. Ulterior, din cauza managementului defectuos, statul a fost nevoit să cedeze pachetul majoritar la BEM, iar omul de afaceri Ilan Shor a fost numit preşedinte al Consiliului de Administrare al instituţiei.