Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Replică pentru liberali: De azi…

Replică pentru liberali: De azi înainte, pe clădirea președinției va fi arborat doar drapelul R. Moldova

La scurt timp după învestirea lui Igor Dodon în funcția de președinte al R. Moldova, drapelul Uniunii Europene a fost scos din fața clădirii Președinției. Pe parcursul zilei, am încercat să aflăm de ce s-a recurs la acest gest.

Cum (NU) argumentează președintele scoaterea drapelului UE din fața Președinției

Ulterior, un grup de deputați PL a mers să reinstaleze drapelul în fața Președinției. Aceștia au calificat drept „josnic” gestul președintelui de a da jos drapelul UE.

Consilierul desemnat al președintelui în domeniul politic, purtătorul de cuvânt Ion Ceban, a revenit la scurt timp cu o replică.  „Acum câteva minute a venit un grup de liberali să arboreze drapelul Uniunii Europene pe clădirea președinției. Capitala au făcut-o europeană să înțelegem, la drumuri și în armată e regulă, doar că dispare armamentul, tehnica militară și banii alocați pentru reparații. Educatorii din capitală nu și-au ridicat salariile, iar copiii sunt otrăviți în instituții educaționale. Lista poate fi continuată. Au mai rămas să închidă vreo 200 de școli și pot fi siguri că au făcut suficient și pentru țară…

Încă o dată la modul cel mai serios. Președintele este garantul Constituției și respectării legislației în ansamblu. Anume de lege se va conduce președintele R. Moldova. Or, în acest sens sunt importante prevederile legii cu privire la Drapelul de stat al R. Moldova, dar și hotărârile Guvernului respective.

De azi înainte, pe clădirea președinției va fi arborat doar drapelul R. Moldova. În cadrul emisiunii În profuzime de azi seara șeful statului va face declarații suplimentare”, a specificat Ceban.