Ambasadorul rus atenţionat: Federaţia Rusă se implică în procesele politice din R.Moldova!

Autorităţile Republicii Moldova atestă cu îngrijorare continuarea unei implicări tot mai active a Federaţiei Ruse în procesele politice din ţara noastră, a declarat astăzi viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Valeriu Chiveri, la o întrevedere cu ambasadorul Federaţiei Ruse în R.Moldova, Farit Muhametşin.

Oficialul moldovean a atras atenţia diplomatului rus asupra inadmisibilităţii unor asemenea acţiuni, inclusiv de sprijin deschis din partea Federaţiei Ruse a unui candidat electoral, fapt care umbreşte dezvoltarea relaţiilor constructive între cele două state.

De asemenea, în cadrul discuţiilor au fost abordate principalele subiecte de pe agenda bilaterală, precum şi perspectivele relaţiilor moldo-ruse în anul curent.

Totodată, a fost accentuată necesitatea impulsionării procesului de reglementare a conflictului transnistrean.

Reamintim că ieri liderul fracţiunii parlamentare a PLDM, Vlad Filat a declarat că Federaţia Rusă se implică direct în treburile interne ale Republicii Moldova, mai ales în procesul electoral din UTA Gagauz-Yeri.

Deputatul a solicitat instituţiilor statului şi, în special Ministerului Afacerilor Externe, să dea calificarea necesară acestei situaţii, pentru a solicita Federaţiei Ruse să nu se implice în treburile interne ale R.Moldova.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.