In memoriam / Așteptările lui Mihai Curagău: „Spectatori şi aplauze, iar dacă se poate – şi flori”
La vârsta de 73 de ani s-a stins din viață celebrul actor de teatru și film Mihai Curagău. Mic de statură, dar cu un talent care îl înalţa deasupra multor piedestaluri, Mihai Curagău este actorul îndrăgit de mai multe generații, care acum îi regretă trecerea în neființă. Pe scena teatrului sau în producții cinematografice, actorul depunea tot sufletul pentru a da viață fiecărui rol și a-și convinge spectatorii să vadă și să gândească existența altfel, mult mai profund, chiar dacă îmbrăca haina unor personaje de comenie.
„Roluri am. Să fiu sănătos să le joc pe toate. Spectatori am. Pentru ei trăiesc. Îmi pare rău că s-a lungit reconstrucţia teatrului, dar cred că în prima jumătate a anului 2014 va fi redeschis. În rest – spectatori. Spectatori şi aplauze, iar dacă se poate – şi flori”, ne spunea Mihai Curagău într-un interviu din ianuarie 2014.
Tot atunci, Mihai Curagău recunoștea că a îndrăgit teatrul din prima clipă, atunci când a întâlnit o trupă adevărată de actori, care au venit în satul său, Bălăneşti, Nisporeni. Era prin anii ’50. Se juca „Amarul iubirii”.
„Actorii s-au oprit peste noapte în casa unui vecin care a fost ridicat şi dus în Siberia. M-am dus la dânşii şi i-am întrebat ce trebuie sa fac ca să devin artist. Le-am recitat câteva poezii, însă mi-au spus că nu fac nimic cu şapte clase, trebuie să termin zece. Când am terminat şapte clase, tata m-a luat de-o aripă şi hai la şcoala de meserii. A vrut să mă facă meseriaş. Ce credeţi? M-am dus cu un coleg de clasă la un profesor pe care tata îl ştia. Pe coleg l-a luat la şcoala de meserii, iar pe mine nu. A zis că sunt prea mărunţel. Tot atunci, în Mileşti, satul vecin, au anunţat clase până într-a zecea. Tata nu voia să mă dea, căci erau 4 km de la noi. Da’ eu ştiam de ce îmi trebuiesc zece clase. Am absolvit 10 clase şi am fost acceptat la Institutul de Arte din Chişinău.”, povestea artistul.
La Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” din Chișinău (1960-1964) a făcut teatru și film. După absolvirea facultății, a fost angajat ca actor la Teatrul muzical-dramatic „A.S. Pușkin” (azi – Teatrul Național „Mihai Eminescu”) din Chișinău unde joacă, îndeosebi, roluri de comedie, printre care: Moș Bodrângă din „Amintiri”de Valeriu
Cupcea, după Ion Creangă, Toader din „Președintele” de Dumitru Matcovschi, Verde-împărat din „Buzduganul fermecat” de L. Deleanu, Jupân Dumitrache din „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale ș.a.
În anul 1993 se transferă ca actor la Teatrul „Satiricus” din Chișinău, unde joacă piese ca „Moliere” de Mihail Bulgakov, „Care-s sălbaticii? ”de Iulian Filip, „Maestrul și Margarita” de Mihail Bulgakov, „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale, „D’ale carnavalului” de I.L. Caragiale etc.
A debutat ca actor de film în anul 1967 la studioul cinematografic „Moldova-film” în filmul lui Gheorghe Vodă „Se caută un paznic”, interpretând rolul Michiduță. A colaborat ulterior și cu alți regizori celebri din R. Moldova: Emil Loteanu, Vasile Pascaru și Tudor Tătaru. Unul dintre rolurile cele mai cunoscute este Ion din filmul „Polobocul” (1991).
Mihai Curagău a primit 
Premiul pentru cel mai bun rol masculin de planul II (Mache Răzăchescu din „D’ale carnavalului ”de I.L.Caragiale) în cadrul Galei Premiilor UNITEM 2004. De asemenea, i s-a decernat și titlul de Artist al poporului.
Mihai Curagău a fost unul dintre fondatorii Teatrul Național „Satiricus Ion Luca Caragiale”, dar și al „Teatrului de miniaturi”, unde a jucat în peste 100 de scheciuri şi scenete. Curagău a jucat în zeci de spectacole televizate şi radiofonice, a dublat peste 40 de roluri în filme.
Întrebat, în ianuarie 2014, Mihai Curagău spunea că actoria este o boală care nu se locuiește, iar teatrul este o povară grea, dar neînțelească de mulți.
„Cât suflet depun oamenii de artă, dar ce pensii au? Ar trebui să ne întoarcem cu faţa către aceşti oameni, care sunt nişte fanatici ai profesiei, fie că sunt scriitori, pictori, muzicieni. Până nu o să se schimbe atitudinea faţă de ei, o să ne fie foarte greu”.
Actorul susținea că în ultimii 20 de ani nu se fac filme, deoarece nu sunt bani pentu cultură, pe când în anii ’70-’80 existau tineri regizori care voiau să se afirme şi erau aprovizionaţi de la Moscova.
„Dar acum cine să îţi dea bani? Numai nişte sponsori. Acum avem regizori şi actori, dar nu este convenabil. Pe atunci eram cunoscuţi de fiecare câine, căci ne arătau des la televizor. Dar acum, cu atâtea canale TV?… Totuşi teatrul nu o să moară. Omul vine să retrăiască, să intre în pielea personajului. Dacă l-ai convins şi dacă i-a dat o lacrimă, o să revină neapărat”.
Cu toate greutățile și nedreptățile întâlnite, Mihai Curagău considera că are ceea ce este mai importat.
„Roluri am. Să fiu sănătos să le joc pe toate. Spectatori am. Pentru ei trăiesc. Îmi pare rău că s-a lungit reconstrucţia teatrului, dar cred că în prima jumătate a anului 2014 va fi redeschis. În rest – spectatori. Spectatori şi aplauze, iar dacă se poate – şi flori.”
Citiți și
