Declarația Centrului de analize și expertize social-economice și politice „Alternativa - 2018”

Gheorghe Costandachi
23/12/2016
Foto: diez.md

Alegerea prin vot direct a președintelui Republicii Moldova a fost o greșeală politică fundamentală, care, odată cu accederea lui Igor Dodon la această funcție, riscă să se transforme într-o catastrofă de proporții naționale.

Imediat ce rezultatele alegerilor au fost anunțate, pretinzând că este președintele ales de către întregul popor, deși statistic vorbind, pentru el au votat doar 27% din populația cu drept de vot a țării, Igor Dodon a pornit prin declarații tot mai deșănțate și mai iresponsabile o campanie nesăbuită de destabilizare politică și socială.

Devine clar pentru toată lumea că noul președinte, ajuns la putere printr-un atac nemaiauzit de manipulare a maselor, folosind promisiuni populiste irealizabile, dezinformări grosolane, dar și resurse financiare și structuri cu evidente conexiuni în Rusia, nu este Președintele poporului Republicii Moldova. Acțiunile sale îl deconspiră ca pe un demagog cinic, care nu are nimic comun cu interesele alegătorilor și nici cu interesele țării.

Igor Dodon a fost de la începuturi unul din artizanii de bază ai sistemului oligarhic, acumulând prin scheme de corupție averi uriașe în comparația cu sărăcia majorității populației, demonstrând, astfel, că nu are nimic cu ideile de echitate socială ale doctrinei socialiste. Lipsit de orice principii, utilizând mijloacele cele mai perverse, el vede în putere doar o modalitate de a se îmbogăți repede și fără muncă.

Declarațiile sale din ultimul timp, făcute deja în calitatea de președinte ales în funcție, îl deconspiră complet și ca agent politic al unor interese străine în Republica Moldova. Majoritatea declarațiilor sale țin de o constantă politică a Rusiei în zonă și vizează probleme de suveranitate și independență națională, probleme de identitate etnică și lingvistică, pentru care poporul nostru a plătit un preț greu de jertfe umane și de eforturi colective. Revoltător e faptul că Igor Dodon nu se limitează doar la redefinirea unor evenimente și date istorice mai vechi, pentru care singura sursă de verificare sunt documentele de arhivă. El distorsionează într-un mod cinic, de neiertat realitatea istoriei noastre recente, vie încă în memoria tuturor, impunând o interpretare dictată de sponsorul său financiar și logistic de la Răsărit.

Felicitarea liderului nou ales al republicii separatiste transnistrene, declarația că Chișinăul poartă vina războiului din 1992 și că ar trebui să-și ceară scuze în fața Tiraspolului și alte acțiuni ale lui Igor Dodon nu au nici pe departe scopul să apropie cele două maluri ale Nistrului așa precum pretinde el. Sfidând jertfa celor care au luptat cu arma în mână pentru a stăvili agresiunea deschisă a Rusiei împotriva firavei noastre independențe, mergând în contra unor adevăruri istorice de necontestat, oricând verificabile, resuscitând cu o violență verbală pătimașă poncife vechi ale ideologiei sovietice, el nu face decât să demonstreze că face parte de dintr-un proiect politic străin, îndreptat împotriva statului Republica Moldova, a intereselor noastre naționale.

Acțiunile sale se vor o demonstrație de loialitate și supușenie absolută a mercenarului față de stăpânul care îl plătește, dar în ele se regăsește și  un plan diabolic mai larg. E ușor de sesizat în tot ce face Igor Dodon un program de destabilizare politică, intenții clare de creare în Republica Moldova a haosului, perspectiva unui război civil, la Chișinău și la Nistru, cu urmări ușor de prevăzut – o țară neguvernabilă și impunerea Rusiei ca putere pacificatoare.

Conștienți de pericolul care planează asupra țării noastre prin aceste și alte acțiuni de același gen ușor de presupus ale lui Igor Dodon, ghidați de sentimentul de răspundere pentru stabilitatea Republicii Moldova și pacea cetățenilor ei, cerem Parlamentului R. Moldova să recunoască în persoana sa un agent de influență străină menit să pericliteze echilibrul politic fragil din societate și să inițieze procedura de demitere și convocarea unui referendum național în această problemă.

Chemăm societatea civilă, uniunile de creație, Academia de Științe, colectivele pedagogice și de medici, facem apel către toți oamenii de bună credință să se angajeze într-un front comun de anvergură națională pentru salvarea viitorului care ne aparține.

Gheorghe Costandachi
2016-12-23 14:03:00

Comentarii