Reacția României, după ce avionul vicepremierului rus a survolat spațiul său aerian

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Avionul care îl transporta pe vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, de la Moscova spre Chişinău a fost nevoit să traverseze spaţiul aerian al României în drumul spre Ungaria, după ce nu a putut ateriza în Republica Moldova din cauza ceţii.

Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) precizează că avionul la bordul căruia s-a aflat vineri vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, este unul civil, aparţinând Aeroflot, şi efectua o cursă regulată, situaţie în care nu se aplică regimul de sancţiuni instituit la nivelul UE.

„Regimul sancţionator instituit la nivelul UE prin Decizia 2014/145/PESC a Consiliului din 17 martie 2014 privind măsuri restrictive în raport cu acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei nu interzice survolul prin spaţiul aerian al statelor membre UE al persoanelor care figurează pe lista de sancţiuni, care călătoresc la bordul unor aeronave care efectuează zboruri regulate. Instituirea unei astfel de sancţiuni ar fi contrară dreptului internaţional public, în mod deosebit dispoziţiilor Convenţiei privind aviaţia civilă internaţională, semnată la Chicago, la 7 decembrie 1944. Pe cale de consecinţă, în situaţia semnalată nu se aplică regimul de sancţiuni instituit la nivelul UE, cursa AEROFLOT fiind o cursă civilă, regulată”, a transmis MAE potrivit Mediafax.

Oficial rus urma să participe la ceremonia de învestire a președintelui ales Igor Dodon.

Rogozin a încălcat interdicțiile impuse de UE și se pare că se mândrește cu acest lucru.

„În ciuda sancțiunilor impuse, am ajuns în UE. Imediat ce vremea se va îmbunătăți voi zbura la Chișinău, unde mă voi întâlni cu președintele Republicii Moldova Igor Dodon”, a transmis Rogozin pe o rețea de socializare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...