Dmitri Rogozin nu a ajuns la ceremonia de învestitură a lui Igor Dodon. Peripeţiile vicepremierului rus

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin nu a ajuns la ceremonia de învestitură a lui Igor Dodon. Aceasta pentru că avionul de pe cursa Moscova-Chișinău al companiei ruse Aeroflot, la bordul căruia se afla, nu a putut aterizat pe Aeroportul  din Chişinău din cauza ceții dense.

Astfel, iniţial, oficialul rus a scris pe contul său de pe Facebook că pentru a ajunge la Chişinău, avionul său a ocolit Ucraina, şi a zburat de asupra Republicii Belarus, Polonia, Ungaria, Slovacia şi România.

Apoi acesta a anunţat că, din cauza ceții, avionul s-a rotit 40 de minute deasupra Republicii Moldova, apoi a plecat spre Budapesta.

În final, vicepremierul rus a anunţat pe aceeaşi reţea de socializare că “în pofida sancţiunilor impuseoficialilor ruşi a ajuns în UE”.„Imediat cu se face vreme bună, zburăm la Chișinău să ne întâlnim și să-l felicităm pe președintele Moldovei, Igor Dodon”, a scris Dmitri Rogozin.

Precizăm că după ceremonia de învestitură, preşedintele Igor Dodon urma să aibă o întrevedere cu delegaţia Federaţiei Ruse, condusă de Dmitri Rogozin, viceprim-ministrul Federaţiei Ruse.

Tot astăzi Igor Dodon are programate întrevederi cu delegaţia Republicii Belarus, condusă de Mihail Rusîi, viceprim-ministrul Republicii Belarus, cu delegaţia Republicii Franceze, condusă de Eduard Ferrand, vicepreşedintele Grupului Europa Naţiunilor şi Libertăţii şi cu delegaţia Republicii Armenia, condusă de Şavarş Mikaelovici Kocearean, viceministrul Afacerilor Externe.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.