Berbec
Metodele tale de rezolvare a problemelor nu sunt pe placul multora, dar asta nu te împiedică să faci ceea ce vrei, când şi cum vrei. Poţi părea un pic rebel şi greu de supus regulilor, de aceea este un soi de ostilitate în jurul tău la muncă. Mai ai un pic de răbdare şi lucrurile vor reveni la normal.
Taur
Când vine vorba despre plânsul de milă se poate spune că eşti expert. Imediat îţi aminteşti de toate problemele pe care le ai şi îi încarci negativ pe toţi cei din jur. Ar trebui să găseşti o metodă pentru a te descărca fără să îi superi pe cei din jur sau să le ruinezi starea de bine.
Gemeni
Te alături grupului de prieteni p care l-ai neglijat din motive obiective şi ai parte de surprize neplăcute. Din păcate trebuie să suporţi o serie de judecăţi de valoare pe care ceilalţi le emit şi pentru că vrei să fii o prezenţă plăcută nu spui nimic, în ciuda faptului că te deranjează în mod evident vorbele lor.
Rac
Vezi toate eforturile făcute de o persoană şi sub o formă sau alta vrei să te faci util, doar că unele persoane din familie se simt deranjate de implicarea ta şi simt nevoia să te ţină la distanţă. Dincolo de faptul că te simţi marginalizat, începi să îţi faci griji dacă nu cumva ţi se ascund unele lucruri.
Leu
Nu poţi convinge pe cineva să facă lucrurile după cum doreşti tu şi de aceea te superi peste măsură. Ascultă părerea celui vizat pentru că s-ar putea să spună ceva ce tu nu ai observat. Orgoliul îţi pune beţe-n roate şi acasă unde nu poţi lăsa de la tine în nicio situaţie.
Fecioară
Cineva te presează să iei decizii rapide şi intuiţia îţi spune că nu mergi pe drumul potrivit. De fapt, acelaşi lucru îl spun şi cei din familie şi ar fi cazul să îi asculţi. Nimeni nu îţi vrea răul, însă văd cum mergi pe un drum riscant şi plin de obstacole. Ia-ţi timpul de care ai nevoie pentru a reflecta asupra deciziilor ce trebuie luate.
Balanţă
Remarci că eşti plin de nemulţumiri cu privire la persoana iubită. Ţi se pare că dintr-un motiv sau altul pierde timpul, iar tu eşti nevoit să te ocupi de lucrurile serioase. Din cauza stării tale de nervi, nici o conversaţie nu este suficient de politicoasă, iar conflictul este imposibil de evitat.
Scorpion
Crezi în bunătatea şi seriozitatea oamenilor când îţi promit ceva şi din acest motiv eşti uşor de rănit. O promisiune făcută de o persoană la care ţii a fost dată uitării de aceea te simţi abandonat. Cauţi consolare în braţele persoanei iubite şi analizezi situaţia până târziu în noapte.
Săgetător
Astăzi faci tot felul de exagerări cu privire la situaţia ta financiară, iar cu cât devii mai pesimist cu atât eşti mai confuz. Caută să asculţi sfaturile celor din jur care au trecut prin probleme similare şi vei vedea că orice poate fi rezolvat cu un strop de răbdare şi luciditate. Spre seară primeşti o vizită interesantă care te scoate din starea în care intraseşi.
Capricorn
Motivaţia ţi-a dispărut cu desăvârşire şi nu faci ceea ce ar trebui cu suficientă responsabilitate. Desigur că noile tale obiceiuri nu vor trece neobservate, având în vedere că şefii sunt cu ochii pe tine. Indicat ar fi să nu laşi lucrurile pe jumătate făcute dacă nu vrei să ai parte de sancţiuni.
Vărsător
Ai uitat complet de pesimismul ce te caracteriza în ultima perioadă şi te concentrezi pe ceea ce ai de făcut urgent, fără un pic de teamă. Prietenii observă schimbarea ce s-a produs şi îţi mărturisesc că le place mai mult noua ta variantă. Cu zâmbetul larg pe care îl afişezi ai mari şanse să faci câteva cuceriri.
Peşti
Toţi cei de la muncă îţi cunosc foarte bine abilităţile, ba chiar te privesc cu admiraţie, însă asta nu îţi dă dreptul să vorbeşti doar despre persoana ta astăzi. Cei din jur nu vor privi cu ochi buni ceea ce spui şi vor considera că eşti exagerat de arogant. În acest mod sigur nu îţi vei câştiga prieteni noi, indiferent cât de sociabil eşti.