(foto) O studentă de 21 ani are nevoie de ajutor după ce a suferit într-un accident rutier

4216-o-studenta-de-21-ani-a-nimerit-intr-un-accident-groaznic

Ceapă Adriana, o studentă de 21 ani, este victima unui accident rutier care a avut loc vineri, 16 decembrie, pe traseul Glodeni – Chișinău în apropiere de localitatea Mîndreștii Noi, raionul Sîngerei. Tânăra se afla în acel moment în microbuzul de pe ruta Chișinău – Glodeni, care s-a ciocnit de o mașină de la auto-salubritate.

Actualmente, tânăra este internată în secția Reanimare a spitalului Nr.1 Bălți în stare gravă. După doua zile în care s-a aflat în comă starea ei rămâne a fi una gravă din cauza traumatismelor cerebrale puternice, a fracturilor de bazin și a hemoragiei puternice care a avut-o din cauza leziunilor splinei. În seara accidentului i s-a efectuat o operație de înlăturare a splinei. Îndată ce starea ei va permite se va efectua transferul la un spital din Chisinau.

„Ea este o puternica luptătoare așa cum soarta de mica a pus-o la multe încercări. De la o vârstă fragedă a rămas în grija mamei căci tatăl ei s-a stins din viață. Tot de mica lupta cu o boală: Osteomelita, care i-a afectat un picior. A suportat în perioada adolescenței 2 intervenții chirurgicale la piciorul afectat fiind atunci țintuita la pat luni întregi.

E o fata cu suflet mare, blajină, stăruitoare, un exemplu pentru toți, visa să absolvească facultatea, să se căsătorească. Cu o zi înainte de teribilul accident și-a împodobit bradul de sărbători. Familia fetei peste care a venit aceasta veste ca un fulger și care deține un venit modest, roagă îndurerată să-i ajutăm”, susțin prietenii pe Adriana.

Aceștia și-au propus să vină cu un aport financiar pentru scutece și alte necesare la moment. În privința tratamentului aceștia vor reveni când vor avea concluzia medicilor.

Cum o poți ajuta pe Adriana:

# Poți dona online pe site-ul Caritate.md

# Expediază un SMS cu conținutul „adriana” la:
9002 (abonatii Unite), 1 SMS – 20 MDL
2910 (abonatii Orange), 1 SMS – 45 MDL

Sună la numărul 090009002 (abonatii Moldtelecom), pentru a dona 20 lei.

Prin intermediul terminalelor QIWI: Platește rapid și ușor prin automatele de plata Qiwi. Vă rugăm să selectați compartimentul ‘E-money’, după care accesați ‘BPay’ și întroduceți codul ‘17002092’.

Reamintim că, în seara zilei de 16 decembrie a avut loc un accident pe traseul Glodeni – Chișinău în apropiere de localitatea Mîndreștii Noi raionul Sîngerei. La ora 18.00 a fost recepționat apelul la Serviciul 901 fiind solicitate mai multe echipaje de intervenție. La fața locului au fost îndreptați salvatori, polițiști și medici. Din primele informații operative pe traseu a avut loc un accident între un microbuz de pe ruta Chișinău – Glodeni și o mașină pentru autosalubritate. În urma impactului între cele două autovehicule două persoane au decedat, iar alte zece au primit traumatisme. Cel puțin două echipaje SMURD au acordat ajutor pentru patru victime ale accidentului. Persoanele au fost stabilizate și transportate la spital.

15622684_10154821383649675_7094985421220205280_n

15665771_10154821383659675_4998807243404415907_n

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente