Începând cu 1 ianuarie, închirierea căsuţelor poştale va costa de cinci ori mai mult decât în prezent.

Întreprinderea de stat susţine că necesitatea majorării tarifului la acest serviciu s-a impus după ce au crescut preţurile la serviciile comunale, iar leul s-a devalorizat în raport cu principalele valute de referinţă. 

Dacă până acum, închirierea căsuţelor pentru corespondenţă din cadrul oficiilor poştale costa 100 de lei pentru un an, începând cu 2017, abonamentul anual pentru acest serviciu va costa 500 de lei. Tarifele la abonamentele lunare s-au majorat de la 12 până la 50 de lei.

Închirierea căsuţelor poştale este o opţiune pentru persoanele care îşi schimbă des domiciliul, dar primesc scrisori în mod regulat. Totodată, la acest serviciu apelează persoanele care doresc să-şi securizeze corespondenţa. Potrivit reprezentanţilor Întreprinderii de Stat „Poşta Moldovei”, de la începutul lui 2016 în oficiile poştale din capitală au fost închiriate aproape 1300 de căsuţe pentru corespondenţă. În ţară există aproximativ 3000 de cutii poştale care pot fi închiriate.