În vârstă de 62 de ani, Andrei Karlov a fost grav rănit şi a murit la spital, transmite Reuters care citează Ria Novosti.

Potrivite presei străine, un bărbat a intrat în Centrul Cultural din Ankara, a îndreptat pistolul spre Andrei Karlov şi a tras de două ori în spatele ambasadorului rus.

Atacatorul a tras apoi în aer şi le-ar fi cerut celor prezenţi să părăsească încăperea, după care l-a mai împuşcat o dată pe ambasador. Alte surse spun că a tras opt gloanţe şi că ar fi alte trei persoane rănite.

O înregistrare video apărută pe YouTube arată un bărbat îmbrăcat în costum, care ţine un pistol în mână, cu care gesticulează în timp ce vorbeşte. Atacatorul a intrat în clădire folosind o legitimaţie de poliţist şi, după ce l-a împuşcat pe ambasador, ar fi spus că acesta plăteşte pentru intervenţia militară a Rusiei din Siria. „Noi murim în Alep, tu mori aici".