Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Georgia și Ucraina - tot…

Georgia și Ucraina – tot mai aproape de regimul liberalizat de vize în UE

La Strasbourg, Parlamentul European a dat astăzi undă verde mecanismului de suspendare mai rapidă a scutirilor de viză, deschizând astfel calea pentru un sistem liberalizat pentru Ucraina și Georgia, transmite AFP, citat de agerpres.ro. Eurodeputații au adoptat noua lege cu o largă majoritate (485 la 132), validând acordul politic obținut în urmă cu o săptămână între negociatorii Parlamentului European și cei ai Consiliului UE.
Clauza de suspendare, descrisă de unii ca fiind o ‘frână de urgență’, poate fi declanșată în cazul unei presiuni migratorii puternice provenită de la o țară scutită de vize și pe baza a noi motive precum un aflux de cetățeni din țara terță care rămân în UE după expirarea duratei autorizate a sejurului lor scurt fără viză. Scutirea va fi de asemenea suspendată în cazul absenței cooperării țării terțe în materie de ‘readmisie’ a cetățenilor săi sau a imigranților ilegali care au tranzitat teritoriul său înainte de a ajunge în UE.
Negocierile între legislatorii din UE au fost dure, deoarece eurodeputații, care au de asemenea competență în dosarul vizelor, au apărat implicarea lor în cazul declanșării mecanismului.
În cele din urmă, mecanismul revizuit — el există din 2013 — va putea fi declanșat de o majoritate simplă a statelor membre sau de către Comisie, fără a trece prin Parlamentul European, ceea ce ar urma să accelereze procedura.
Intrarea în vigoare a acestui mecanism de suspendare era una dintre condițiile puse de unele state membre pentru a debloca acordurile de liberalizare a vizelor cu Ucraina și Georgia.