Potrivit raportului Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, ultimele guvernări ale Republicii Moldova au adoptat numeroase legi, dar nu le-au aplicat prin reforme concrete, în special în privinţa îndeplinirii foii de parcurs a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Astfel, pentru a impune pe agenda politică anumite acţiuni, experţii recomandă ca Uniunea Europeană să condiţioneze mai dur sprijinul financiar oferit ţării noastre.

„Uniunea Europeană şi societatea civilă trebuie să pună asupra guvernării presiune. Uniunea Europeană trebuie să acorde suport condiţionat Republicii Moldova, ca guvernarea să manifeste voinţă politică şi drept rezultat să avem implementarea Acordului de Asociere. Este foarte important ce face actuala clasă politică, dar este foarte important ce face şi societatea noastră. Trebuie să vină chiar cu cerinţe destul de dure. Tot ce realizează guvernarea cumva să treacă prin filtrul societăţii civile”, a declarat Ion Tăbârţă, expert IDIS „Viitorul”.

De asemenea, specialiştii se arată îngrijoraţi de înrăutăţirea situaţiei economice a Republicii Moldova. Ei spun că se acordă prea puţină atenţie promovării exporturilor şi că nu există o strategie pentru atragerea investiţiilor străine.

„Avem o scădere a exporturilor totală de 15 procente, destul de mare faţă de anul trecut. Remiterile care sunt baza consumului ele la fel se reduc, o reducere de trei procente. Dacă facem o comparaţie a investiţiilor străine pe cap de locuitor Moldova se poziţionează cam la coadă dintre ţările din regiune. Noi avem 87 de dolari pe cap de locuitor. Asta este foarte puţin” , a spus Valentin Lozovanu, expert IDIS „Viitorul”.

Republica Moldova a semnat la 27 iunie 2014 Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, care prevede şi un regim de comerţ preferenţial. Astfel, ţara noastră s-a angajat să implementeze o serie de reforme, doar că, în opinia experţilor, acestea sunt realizate cu deficienţe, declarativ şi cu mari întârzieri. Solicitată de Jurnal TV, şefa adjunctă a Biroului Comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului, Tatiana Cazacu, a declarat că este într-o şedinţă şi nu poate răspunde la întrebări.