Ceremonia de învestitură a lui Igor Dodon va avea loc pe 23 decembrie

Ceremonia de învestitură a lui Igor Dodon se va desfășura pe 23 decembrie, ora 13.00, la Palatul Republicii, unde va avea loc ședința solemnă comună a Parlamentului și a Curții Constituționale. Decizia a fost adoptată miercuri, 14 decembrie, de Biroul Permanent al Parlamentului Republicii Moldova.

Ceremonia de învestitură a preşedintelui Republicii Moldova se va transmite  în direct prin canalele de stat de televiziune, prin radio şi prin alte mijloace electronice de informare în masă.

Ceremonia de învestitură, potrivit legii, constă din şedinţa solemnă comună a Parlamentului şi a Curţii Constituţionale, care va fi deschisă de preşedintele Parlamentului; citirea de către preşedintele Curţii Constituţionale a hotărârii Curţii Constituţionale privind validarea alegerilor pentru funcţia de preşedinte; depunerea jurământului  constituţional de către preşedintele ales al Republicii Moldova; înmânarea eşarfei prezidenţiale și discursul de învestitură al preşedintelui.

De asemenea, preşedintele Republicii  Moldova, preşedintele Parlamentului, preşedintele Curţii Constituţionale şi alte persoane oficiale vor depunere  coroane de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare și Sfânt. La etapa finală a ceremoniei de învestitură, puterea va fi transmisă de președintele în exercițiu către președintele ales, în reședința oficială.

Totodată Biroul Permanent a decis ca sesiunea de toamnă a Parlamentului să se încheie la 23 decembrie, după ceremonia de învestitură a președintelui.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.