Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Dodon s-a întâlnit cu susținătorii…

Dodon s-a întâlnit cu susținătorii săi „credincioși”

După ce Curtea Constituțională a validat alegerile prezidențiale, Igor Dodon s-a întâlnit cu marele susținător al său – Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel și cu un sobor de preoți ai Episcopiei.

„Una din prioritățile mele în funcția de Președintele al R. Moldova va fi păstrarea valorilor creștin-ortodoxe, care reprezintă fundamentul spiritual al statalității și identității noastre”, a declarat Dodon.

Amintim că, în cadrul campaniei electorale, Marchel a făcut o conferință de presă, în cadrul căreia îndeamna credincioșii să-l voteze pe candidatul Igor Dodon, atacând-o pe Maia Sandu, oponenta acestuia. „Avem de ales un președinte din două candidaturi. Un creștin sau un necreștin. Un patriot sau un nepatriot… Dacă la 40 de ani nu are familie și copii, acest lucru ne vorbește despre faptul că bobul este sterp. Deși sunt problemele dnei, s-a descura ea cu ele… Da, undeva mă îngrijorează și viața ei personală. Rodul activității mele, a dumitale, trebuie să se soldeze cu un…. rezultat. Așa cum nu găsim rodul stăruințelor ei, am zis că e un bob sterp. Lumea zice că ea nu va închide biserici pentru că ea se duce la biserică. Eu nu am văzut-o”, spunea atunci Marchel.

Episcopul Marchel, inițiatorul conferinței de presă are un trecut tumultos. ZdG a scris în 2014 că Preasfinţitul, pe numele său de mirean Nicolae Mihăescu, locuieşte într-o casă de milioane, la Bălţi. Imobilul de lux, cu două niveluri, a fost trecut, în vara anului 2014, pe numele unui tânăr de doar 20 de ani, în urma semnării unui contract de întreţinere pe viaţă. Şi băiatul, student la drept, dar şi mama acestuia, au refuzat să ne spună care este relaţia dintre tânăr şi episcopul Marchel, cunoscut pentru implicarea sa în mai multe scandaluri cu iz politic, fapte pentru care a fost chiar urmărit penal de către procurori. Marchel, în virtutea funcției pe care o deține nu are dreptul bisericesc să aibă viață de familie sau copii.