Antonio Tajani, 63 de ani, care a fost comisar european la Industrie (2010-2014), în echipa lui José Manuel Barroso, a fost cu uşurinţă ales marţi seara de grupul său politic reunit la Strasbourg, relevă sursa citată.

În afara lui Tajani, alţi trei eurodeputaţi au concurat în aceste "alegeri primare" din cadrul partidului de dreapta: irlandeza Mairead McGuiness, francezul Alain Lamassoure şi slovenul Alojz Peterle.

Martin Schulz anunţase pe 24 noiembrie că va părăsi Parlamentul European pentru a se consacra politicii germane, după aproape cinci ani la conducerea instituţiei.

Candidatul PPE dispune pe hârtie de serioase şanse de a deveni viitorul preşedinte al Parlamentului European, PPE fiind grupul politic care numără cei mai mulţi eurodeputaţi, dar alegerea, din 17 ianuarie, se anunţă mai disputată decât era de aşteptat iar jocul de alianţe unul complex, notează AFP.

Grupul social-democrat, al doilea numeric în hemiciclu, a avertizat că nu va accepta un "monopol" al PPE, ai cărui reprezentanţi ocupă deja preşedinţia altor două mari instituţii ale UE: Comisia (prin luxemburghezul Jean-Claude Juncker) şi Consiliul (prin polonezul Donald Tusk).

Liderul grupului socialist, italianul Gianni Pittella, şi-a anunţat candidatura la şefia PE, subliniind că Europa are nevoie de stânga pentru "a pune capăt austerităţii oarbe".

Pentru PPE, această candidatură reprezintă o trădare: învingător în alegerile europene din 2014, PPE susţinuse reinstalarea la conducerea instituţiei, pentru un al doilea mandat, a social-democratului Martin Schulz, cu condiţia ca socialiştii să se angajeze în schimb să susţină candidatul conservator la acest fotoliu la începutul lui 2017.