La 25 noiembrie, cu suportul a 84 de voturi, Parlamentul moldovenesc a adoptat proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei.
Potrivit noului articol al Legii Supreme, candidatura procurorului general urmează să fie numită de Preşedintele ţării la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor. Perioada pentru care este desemnat procurorul general este de 7 ani.
Vă amintim că pînă în prezent, candidatura procurorului general era înaintată de către preşedintele Parlamentului, iar Parlamentul a aprobat această decizie prin majoritate de voturi. Astăzi, şi spicherul, şi Parlamentul nu mai dispun de acest drept.
Cei 12 apostoli?
Trebuie să recunoaştem că Parlamentul a adoptat Legea cu privire la procuratură încă în luna februarie, 2016. Totodată, era nevoie de modificarea Constituţiei. Pe adoptarea legii insistau partenerii externi ai ţării şi societatea civilă. Carul nu s-a mişcat din loc într-o clipă. Totuşi, în sfîrşit, la 25 noiembrie s-a produs minunea — legea a fost aprobată de Parlament.
La acest subiect, în momentul de faţă, se scrie şi se discută mult — da, într-adevăr, reforma promovată este cu defecte. Procurorul este înaintat de…confraţii de breaslă, adică tot de procurori, care deseori sînt la fel de corupţi ca şi cel înaintat. Ţinînd cont de faptul că în Consiliul Procurorilor sînt 12 persoane, putem afirma că procurorul general devine ostatecul oligarhiei procuraturii. Aici, apar riscurile unei transformări totale a sistemului juridic într-un fel de cartel mafiot.
Mai mult ca atît, actualul efectiv al Consiliului Procurorilor a ajuns în sfera de influenţă a lui V. Plahotniuc.
Cu toate acestea, procurorul general este numit de Preşedinte, şi nu de spicher. El se poate opune voinţei oligarhilor şi să le curmeze tentativele de a-şi numi o marionetă.
Arma procurorului
Nu încape îndoială că procurorul general este figura centrală în politica moldovenească. Cel care-l ţine sub control pe procurorul general, controlează întregul sistem politic al ţării. Respectiv, actualmente, Procuratura Generală este garantul oligarhatului.
Pin intermediul procurorului general este uşor să-l convingi pe oricare politician că Uniunea Europeană este mai bună decît Uniunea Euroasiatică, să-l faci să creadă că trebuie să colaboreze cu guvernarea şi nu să i se opună. Procurorul general participă la formarea majorităţii parlamentare, el găseşte voturile necesare pentru susţinerea Guvernului, pentru votarea legilor antipopulare.
El ştie motivul pentru care Leancă a părăsit PLDM-ul, de ce Filat şi-a cerut scuze în faţa „păpuşarului”, de ce Voronin chema lumea la boicotarea alegerilor prezidenţiale.
Printre activiştii de partid se glumeşte (de fapt, glumă ar fi asta?): chipurile, procurorul general îi vizitează, de regulă, avînd cu sine două geamantane (în unul are bani, în altul dosare penale) spunînd „Eu ies să trag un fum, iar tu alegi care geamantan îţi place mai mult!”.
Nu va trebui să stai mult să te gîndeşti care geamantan îl va alege un primar, consilier local sau deputat…
Astfel, reiese că un procuror independent reprezintă primul pas spre eliberarea ţării, spre dezoligarhizarea şi democratizarea sa.
Jocul păpușarului
Imediat ce Parlamentul a adoptat amendamentele propuse, Preşedintele ales a declarat că nu va aproba candidatura nici unuia dintre cei 6 candidaţi propuşi. Motivarea refuzului este clară: toţi candidaţi sînt bănuiţi de corupere, de legături cu „păpuşarul”, de abuz în serviciu, de anchete penale dubioase. Unii dintre ei dispun de averi de milioane de lei, ceea ce este în sine o provocare la adresa societăţii.
Dar, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, nu a stat să aştepte şi a venit prompt cu o ameninţare: dacă Preşedintele ţării se va opune, Parlamentul ar putea să-l demită.
Chipurile, potrivit Legii cu privire la Procuratură, Preşedintele ţării are doar o singură posibilitate de a respinge candidatura procurorului, şi acel refuz trebuie să fie suficient de motivat.
Totuşi, Legea cu privire la procuratură nu prevede evenimentele de mai departe care s-ar putea ivi în cazul în care Preşedintele va renunţa să semneze decretul cu privire la numirea procurorului general.
Prin prevederile articolului 89 al Constituţiei, Parlamentul nu-l poate destitui pe Preşedintele ţării, pentru că nu el l-a ales.
Parlamentul îi poate doar suspenda calitatea de Preşedinte prin 2⁄3 din voturi şi începe procedura de destituire din funcţie prin referendum. În conformitate cu prevederile Codului Electoral, chiar dacă va fi organizat un referendum privind demiterea Preşedintelui ţării, pentru demiterea Preşedintelui trebuie să fie nu mai puţine voturi decît pentru alegerea sa. Şi asta ar însemna o cifră de mai bine de 835 mii de voturi.
Şi daţi-mi voie să pun la îndoială o eventuală victorie în această confruntare a Parlamentului, faţă de care 94 la sută din cetăţeni îşi declară neîncrederea.
Desigur, s-a presupus că regimul va încerca, spre final, să-l folosească pe Timofti pentru ca acesta din urmă să aprobe candidatura procurorului general pînă la inaugurarea lui Igor Dodon. Și acest lucru s-a produs la 8 decembrie.
Dar dacă păpușarul crede că – i-a dus pe toți de nas, se înșeală amarnic.
Toți înțeleg că noul procuror general a fost ales în condiții obscure, de un consiliu compromis, format în baza legii vechi. Președintele Timofti cu un rating de 0.4%, nu avea drept moral să numească procurorul, avînd și mandatul depășit la 23 martie.
Reforma procuraturii presupunea ca acest organ va căpăta legitimitate grație unui președinte care are mandat de încrede din partea poporului, nu din partea parlamentului, care are azi o încredere de 5-6%.
În așa condiții, însăși ideea de reformă a fost compromisă. Procurorul General nu are nici legitimitate, nici credibilitate. El nu poate fi în funcție 7 ani. Prin însăși numirea sa, se sfidează democrația, reforma, bunul simț.
Ideea de independență a procuraturii, înscrisă în noua concepție de reformare a procuraturii, se transformă astfel în independență față de lege, popor, statul de drept.
Și dacă anterior parlamentul avea pîrghii pentru a chema procurorul general la raport, acum aceste pîrghii dispar. Riscăm să transformăm procuratura într-o castă închisă, care nu va putea fi supusă nici unui control.
Același lucru se referă și la SIS, care a fost luat din subordinea președintelui și transferat în subordinea parlamentului, adică a lui V. Plahotniuc.
Respectiv, cu prima ocazie, acest procuror ar trebui demis. Exact cum a fost demis V.Gurbulea. Apropo, Gurbulea avea o legitimitate mai înaltă decît actualul procuror general.
Responsabilitatea Preşedintelui
De fapt, prin reforma Procuraturii s-a pus drept scop ca procurorul general să fie desemnat nu doar de procurori, ci şi de Preşedintele ales de popor, ca garant al Constituției şi democraţiei. Este un demers comun şi trebuie să ne împăcăm cu realitatea.
Place asta cuiva sau nu, totuşi Preşedintele ales al ţării tot poartă răspundere pentru procurorul general desemnat.
De aceea el este pur şi simplu obligat să participe activ la acest proces şi să apere interesele poporului.
Dacă nu acum, atunci într-un context cînd majoritatea parlamentară va fi alta decît cea actuală.