Până în prezent, au fost desemnaţi doare trei membri din cei şapte ai Consiliului de Integritate din cadrul Autorităţii Naţionale de Integritate. Este vorba de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Victor Micu, preşedintele Consiliului Superior al Procurorilor, Mircea Roşioru, şi Viorel Furdui din partea Congresului Autorităţilor Locale.

Totodată, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Naţionale de Integritate, Eugen Viţu, a declarat că s-au înregistrat şi nouă concurenţi din partea societăţii civile, însă dintre aceştia vor fi aleşi doar doi. Consiliul de Integritate este o structură nouă în cadrul ANI, care se va ocupa de elaborarea regulamentelor de numire a preşedintelui şi vicepreşedintelui, dar şi de inspectorii de integritate.