Trimite e-mail | Printeaza
Politic
10.12.2016

Consiliul Ministerial al OSCE salută reluarea negocierilor în formatul „5+2” și îndeamnă părțile să sporeasсă eficacitatea procesului

Consiliul Ministerial al OSCE salută reluarea negocierilor în formatul „5+2” și îndeamnă părțile să sporeasсă eficacitatea procesului

La ultima sesiune plenară a celei de-a 23-a reuniuni a Consiliului de Miniștri al OSCE, care a avut loc pe 9 decembrie 2016, au fost adoptate o serie de decizii și documente, inclusiv Declarația cu privire la negocierile în procesul de reglementare transnistreană în formatul  „5+2”.

Documentul reafirmă poziţia fermă a statelor participante ale OSCE de a identifica o soluție comprehensivă, pașnică și durabilă a conflictului transnistrean, bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, în frontierele sale recunoscute la nivel internațional, cu determinarea unui statut special pentru regiunea transnistreană, în măsură să garanteze respectarea drepturilor fundamentale ale locuitorilor din regiune.

Cu referire la formatul „5+2”, în Declarație este salutată reluarea reuniunilor oficiale ale Conferinței permanente pe probleme politice în procesul de reglementare transnistreană, fiind subliniată necesitatea avansării negocierilor. Totodată, se face apel către părți să-şi conjuge eforturile cu reprezentanții politici împuterniciți cu puteri depline, în mod constructiv și regulat, întru obținerea unor rezultate palpabile pe toate cele trei coșuri ale agendei convenite: a) probleme social-economice; b) aspecte generale de drept, umanitare și drepturile omului; c) reglementarea comprehensivă a conflictului, inclusiv aspectele instituționale, politice și de securitate.

De asemenea, părțile sunt îndemnate să asigure continuitatea  procesului de negocieri, să sporească eficiența acestuia și să contribuie la organizarea unei activități sistematice a reprezentanților politici și a grupurilor de lucru sectoriale pentru  asgurarea unor noi evoluții.

În contextul preluării în anul 2017 a Președinției OSCE de către Austria, părțile sunt chemate să se antreneze plenar în proces, în cadrul tuturor platformelor de dialog existente și a parametrilor internaționali agreați.

Un compartiment distinct a fost atribuit mediatorilor și observatorilor în procesul de negocieri, fiind susținută abordarea unită și proactivă a acestora pe parcursul activităților desfășurate în anul 2016, dar și încurajată continuarea eforturilor lor coordonate, utilizând pe deplin potențialul colectiv întru înregistrarea progresului în reglementarea comprehensivă a dosarului transnistrean, anunță Biroul politici de reintegrare

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus