Potrivit proiectului, directorul SIS va putea fi înaintat de cel puţin zece deputaţi, cu avizul Comisiei parlamentare pentru securitate. Totodată şeful SIS va putea fi eliberat din funcţie de Parlament, la propunerea a cel puţin o treime din deputaţi.

„Având în vedere că RM este o ţară parlamentară, se impune necesitatea de consolidare a controlului parlamentar asupra sistemului naţional de securitate al RM. Acest proiect stabileşte formula de fortificare a independenţei SIS faţă de fluctuaţiile politice şi presiunile din partea unor forţe politice din ţară”, afirmă autorii proiectului de lege.

De cealaltă parte, proiectul a fost criticat de socialişti care afirmă că astfel coaliţia de guvernare încearcă să-l lase pe Igor Dodon fără pârghii.

„Prin acest proiect se încearcă să-l lipsească de acest drept pe preşedintele RM, care este comandant suprem al forţelor armate. Dacă directorul SIS va fi numit la propunerea a zece deputaţi, poate vreţi ca ei să asigure şi securitatea statului? Se încearcă să se facă din preşedinte o persoană docilă fără pârghii”, a declarat deputatul PSRM, Vasile Bolea.

Proiectul mai prevede trecerea Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat în subordinea SIS, cu păstrarea unui statut autonom, fiind denumit Centrul de Protecţie şi Pază de Stat. Astfel protecţia demnitarilor RM, a celor străini, precum şi a familiilor acestora va fi atribuţia SIS. Conducerea Centrului va fi numită de şeful SIS. Până acum această atribuţie revenea preşedintelui, la propunerea premierului.

Fracţiunile PSRM şi PLDM au părăsit şedinţa Parlamentului în semn de protest faţă de prevederile proiectului. Documentul urmează să fie supus procedurii de vot.