Actualitate

Un muzeu din România a vernisat la Chişinău o expoziţie de costume confecţionate din cînepă

Expoziţia cuprinde 26 de costume confecţionate din cînepă, precum şi unelte care demonstrează tehnici de prelucrare a cînepii – culesul, topitul, uscatul tulpinilor de cînepă, meliţatul, pieptănatul fibrelor, torsul, spălatul şi înălbirea firelor de tort şi ţesutul firelor.

Solicitat de MOLDPRES, directorul Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea, profesorul universitar Aurel Chiriac a menţionat că expoziţia vizează destinul cînepei, plantă din care pot confecţionate peste 25 de mii de produse.

„Mesajul expoziţiei este de a schimba viziunea oamenilor faţă de cînepă. Expoziţia are evident, înainte de toate, o dimensiune etnografică şi istorică vizînd rolul cînepei în societatea rurală din spaţiul carpato-danubiano-pontic şi, implicit, bihorean. Dar, în acelaşi timp, este şi un manifest neagresiv pentru revizuirea legislaţiei în ceea ce priveşte cultivarea cînepei pe teritoriul României”, a precizat directorul Muzeului Crişurilor.

Prezentă la eveniment, ministrul Culturii Monica Babuc a subliniat că această expoziţie este una neobişnuită. „Cînepa ne-a însoţit de-a lungul secolelor strămoşii noştri şi a precedat bumbacul în casele lor. Rolul acestei plante a fost nespus de important în viaţa strămoşilor noştri”, a accentuat Monica Babuc.

Potrivit secretarului ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Varvara Buzilă, o astfel de expoziție este visată de multe muzee ale lumii. „Anul trecut ea a fost etalată la Milano, Italia, unde a fost admirată de peste 10.00 de vizitatori. Ce noroc au studenții de la design, meșterii care confecționează costume, cercetătorii și admiratorii autenticului de aceste piese muzeale admirabile!”, a remarcat Varvara Buzilă.

Evenimentul a fost organizat de Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea, România, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naţională Chişinău, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor. Expoziția va fi deschisă pentru publicul vizitator pînă la 12 februarie 2017. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *