În această perioadă calota glaciară a insulei s-a topit în proporţie de peste 90%.

O serie de studii anterioare ajungeau la concluzia că Groenlanda şi-a pierdut acoperământul alb în trecut, însă acest nou studiu este primul care indică durata unei astfel de perioade. În plus, un al doilea studiu atrage atenţia asupra caracterului mult mai variabil decât se credea al calotei glaciare groenlandeze, ceea ce reprezintă un avertisment cu privire la stabilitatea acestei calote într-o lume care se încălzeşte.

Cercetătorii au pornit de la datele culese de la izotopii de beriliu şi aluminiu (atomi ai acestor elemente cu numere diferite de neutroni) extraşi în 1993 din roci groenlandeze acoperite de gheaţă. Aceşti izotopi, beriliu 10 şi aluminiu 26, sunt produşi doar în urma interacţiunii cu razele cosmice, ceea ce înseamnă că nu pot apărea decât atunci când straturile de rocă sunt expuse şi astfel analizarea lor poate oferi informaţii cu privire la perioadele în care aceste roci nu erau acoperite de gheţuri.

Astfel de minerale sunt întrecute doar de rocile selenare ca raritate şi importanţă, potrivit coordonatorului acestui studiu, Joerg Schaeffer, paleoclimatolog în cadrul Lamont-Doherty Earth Observatory şi profesor la Universitatea Columbia din SUA.

Izotopul beriliu 10 le-a indicat oamenilor de ştiinţă că rocile din care a fost extras nu erau acoperite de gheaţă într-o anumită perioadă. Pentru a afla cât de lungă a fost această perioadă ei au comparat nivelul de beriliu 10 cu cel de aluminiu 26, izotop produs de asemenea sub efectul radiaţiilor cosmice. Izotopul aluminiu 26 apare într-un raport de 7:1 faţă de beriliu 10, dar se descompune de două ori mai rapid. Cantitatea de atomi de aluminiu 26 raportat la cea de beriliu 10 i-a ajutat pe oamenii de ştiinţă să determine că, odată ce o mare parte a calotei glaciare groenlandeze s-a topit, lucrurile au rămas în acest stadiu timp de aproape 280.000 de ani, până acum aproximativ 1,1 milioane de ani când calota a fost reformată.

Variaţiile în timp ale calotei glaciale groenlandeze au fost calculate în cadrul unui alt studiu publicat joi tot de revista Nature. Coordonatorul acestui studiu, Paul Bierman, profesor de geologie la Universitatea din Vermont, a declarat pentru Live Science că partea de est a Groenlandei a fost acoperită de gheţuri timp de 7,5 milioane de ani, cu mult mai mult decât indicau alte studii anterioare.

Deşi mulţi oameni de ştiinţă au încercat să studieze gheaţa din Groenlanda pentru a afla mai multe date despre evoluţia sa de-a lungul timpului, rezultatele s-au lăsat mult timp aşteptate. Condiţiile climaterice din Groenlanda sunt "vinovate" pentru acest lucru — noile straturi de gheaţă şi zăpadă care se depun distrug în mod "sistematic şi repetat" dovezile geologice, conform lui Bierman. "Ori de câte ori gheaţa se extinde, şterge dovezile legate de ce a făcut înainte. Este ca şi cum te-ai uita la o tablă şcolară ce a fost ştearsă cu buretele şi ai încerca să înţelegi ce s-a predat cu trei ore mai devreme", a susţinut el.

Bierman şi colegii săi au analizat mostre de rocă prelevate din mediul submarin, ce fac parte dintr-un strat de roci ce provine din estul Groenlandei dar a ajuns în Atlantic, purtat de gheţarii ce alunecă spre mare. Studiul lor a ajuns la concluzia că în ultimii 7,5 milioane de ani calota glaciară groenlandeză din regiunea estică a fost "persistentă" dar "dinamică", existând perioade în care aceasta s-a micşorat, în funcţie de modificările temperaturii globale. Cu alte cuvinte, chiar dacă au existat perioade foarte lungi de timp în care Groenlanda şi-a respectat renumele de "pământ verde", calota glaciară nu a dispărut niciodată complet în ultimii 7,5 milioane de ani.

Bierman a comparat rezultatele aparent contradictorii ale celor două studii cu un orb care pipăie un elefant: "Ei au simţit vârful unui fildeş, iar noi am pipăit o porţiune laterală. Împreună ne putem face o idee despre ce animal este vorba".

Tehnicile folosite în ambele studii introduc noi metode de analiză a modificărilor suferite de calota glaciară groenlandeză de-a lungul timpului. Determinarea cu o mai mare precizie a perioadei topirii şi a cauzelor acesteia ar putea îmbunătăţi substanţial modelele computerizate care analizează în prezent pătura de gheaţă groenlandeză în căutarea pragului de instabilitate, conform lui Anders Carlson, profesor de geologie şi geofizică la College of Earth, Ocean and Atmospheric Sciences din cadrul Universităţii de Stat din Oregon.

"Indiferent de perioada în care Groenlanda nu era acoperită de gheaţă, este clar că această calotă a fost instabilă şi s-a prăbuşit în trecut. Iar acest lucru s-a produs probabil când nivelurile de dioxid de carbon din atmosferă erau mult mai reduse decât sunt în prezent, ceea ce nu reprezintă un motiv de optimism pentru viitor", a subliniat el.

Şi ne-am putea afla deja în criză de timp, după cum avertizează în mod repetat oamenii de ştiinţă. Topirea calotei în timpul verii în acest an a fost peste medie, fiind pe locul trei ca masă de gheaţă pierdută în ultimii 38 de ani de observaţii din satelit, conform National Snow and Ice Data Center, cu sediul în Colorado (SUA). Oamenii de ştiinţă avertizează că dacă Groenlanda îşi va pierde cea mai mare parte a calotei glaciare, aşa cum s-a mai întâmplat în trecut, nivelul oceanului planetar ar putea creşte cu până la 7 metri!