Linkuri accesibilitate

Liberalizarea regimului de vize cu Ucraina și Georgia în UE a fost deblocată


Țările membre ale Uniunii Europene și Parlamentul European au pus capăt unei dispute interne care bloca liberalizarea regimului de vize cu Ucraina și Georgia, ajungând la un acord despre cum să simplifice mecanismul de reintroducere a vizelor în caz de urgențe. Mecanismul convenit noaptea trecută mai trebuie votat de Parlament și de Consiliu ca liberalizarea vizelor să intre în vigoare. Miercuri, președintele Consiliului European avertiza că Uniunea Europeană riscă să-și piardă credibilitatea dacă mai amână decizia. Uniunea Europeană a promis călătorii fără vize celor 45 de milioane de ucraineni și 5 milioane de georgieni în schimbul reformelor nepopulare făcute de cele două guverne. Dar pe fundalul crizei migranților de anul trecut, Franța și Germania au insistat să se găsească mecanismul prin care vizele să poată fi reintroduse rapid în caz de nevoie.

XS
SM
MD
LG