Carla’s Dreams este cel mai vizualizat artist pe YouTube România. Are 3 piese în top 10

15284198_900189613415596_5449108823304856863_n

Trupa Carla’s Dreams domină, pentru al doilea an consecutiv, clasamentul celor mai vizualizate videoclipuri muzicale de pe YouTube în 2016, în România, în timp Inna și Cat Music au depășit două milioane de abonați, arată statistica YouTube Rewind, publicată miercuri de Google, deținătorul platformei video, scrie Agerpres.

Potrivit celei de-a patra ediții a YouTube Rewind România, trupa Carla’s Dreams este, pentru al doilea an consecutiv, în fruntea topului cu melodiile „Sub pielea mea” (locul 1) cu peste 55 de milioane de vizualizări și „Acele” (locul 2) cu 45,8 milioane de vizualizări. Tot pe cei de la Carla’s Dreams îi găsim și pe poziția 5 a ierarhiei, cu piesa „Imperfect”. În clasament se mai găsesc: Nosfe și Ruby (locul 3) cu 44,7 milioane de vizualizări, Andra (locurile 6 și 8), Nicole Cherry feat Connect-R (7), Delia & Deepcentral (9) și Vescan feat. Florin Ristei (10).

În topul celor mai vizionate clipuri non-muzicale, pe primul loc figurează emisiunea ‘În puii mei’, urmată de coverul muzical după hitul ‘Condimente’ interpretat de Nosfe și Ruby, realizat de către cei de la Noaptea Târziu. Pe locul al treilea în clasament se află un episod din emisiunea ‘iUmor’, iar pe patru Creative Monkeyz și personajele lor din serialul ‘Robotzi’ — Mo și Foca. Alături de aceștia, pe lista celor mai virale clipuri video în 2016 regăsim provocările lui Ilie, vloggerul din Chișinău care a devenit foarte popular anul acesta, parodia lui Sergiu și Andrei, realizatorii matinalului de la KissFM, show-ul de stand-up comedy al lui Mihai Bobonete, parodia lui Codrin Bradea pe marginea personajelor din jocul Overwatch, o reclamă la dulciuri și un test ‘altfel’ al tehnologiei.

Anul 2016 a adus și primul vlogger al cărui canal a depășit un milion de abonați — Mikey Haș. În prezent, în România, există patru canale de YouTube care au depășit bariera de un milion de abonați — RotonMusicTV, MediaProMusic, DubstepGutter și Mikey Haș, iar alte două canale au trecut peste pragul de două milioane de abonați, respectiv Inna și Cat Music.

La nivel global, cele mai vizualizate clipuri pe YouTube au fost, în 2016: Adele Carpool Karaoke, Pen-Pineapple-Apple-Pen/PIKO-TARO și What’s inside a Rattlesnake Rattle?

Cât privește videoclipurile muzicale intenaționale, pe primele trei locuri s-au clasat: Fifth Harmony — Work from Home ft. Ty Dolla $ign, Calvin Harris — This Is What You Came For (Official Video) ft. Rihanna și Hasta el Amanecer — Nicky Jam | Video Oficial.

Topurile YouTube Rewind includ, cu puține excepții, creații românești încărcate pe platforma video, în 2016, și sunt create pe baza vizualizărilor din România, luând în calcul și gradul de interactivitate al videoclipurilor și tipul lor. Ierarhizarea materialelor video a fost făcută în funcție de numărul de vizualizări realizate din România.

Larry Page și Sergey Brin au fondat Google în 1998. De atunci, compania a crescut la peste 50.000 de angajați la nivel global, oferind o gamă largă de produse și platforme populare, precum Search, Maps, Ads, Gmail, Android, Chrome și YouTube.

În octombrie 2015, Alphabet a devenit compania-mamă a Google.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente