Maia Sandu s-a întâlnit cu oficiali europeni: Am discutat despre acțiunile guvernării fals pro-europene de la Chișinău

Lidera PAS, Maia Sandu a anunțat pe pagina sa de Facebook că a participat, în calitate de invitat, la Congresul Uniunii Creştin-Democrate (CDU), la care Angela Merkel a fost realeasă în funcţia de preşedinte al CDU și a obținut sprijinul partidului pentru al patrulea mandat de cancelar.

“Am avut întâlniri cu membri ai Parlamentului European, cu reprezentanți ai CDU și cu conducerea Partidului Popular European cu care am discutat despre acțiunile guvernării fals pro-europene de la Chișinău, despre alegerile fraudate și despre planurile opoziției”, se arată în mesajul Maiei Sandu.

merkelmaia sandu

maia sandu

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.