(video) Trei băieți au jefuit o tânără imobilizându-i picioarele cu bandă adezivă. I-au furat verigheta și telefonul

collage

Trei tineri cu vârste de 21, 22 și respectiv 25 de ani, domiciliați în municipiul Bălți, sunt cercetați penal pentru tâlhărie. Unul dintre ei, care este și organizatorul infracțiunii, se află în detenție în Penitenciarul din Lipcani, condamnat pentru jaf, tâlhărie și furt.

Ceilalți doi suspecți aflați în libertate au fost reținuți în urma plângerii parvenite din partea unei tinere de 20 de ani, domiciliată în localitatea Slobozia Măgura, raionul Sângerei. Aceasta a declarat Poliției că două persoane cu fața acoperită au pătruns în casă prin deteriorarea uşii de la intrare şi a ferestrei, amenințând-o cu un obiect asemănător cu pistol. Ulterior, imobilizându-i picioarele cu bandă adezivă i-au sustras verigheta de pe deget și telefonul mobil, bunuri estimate la aproximativ 11 mii de lei.

Ulterior, suspecții au plecat de la faţa locului într-o direcție necunoscută, prin spatele casei.

În urma documentării efectuate de ofițerii Inspectoratului național de investigații în comun cu IP Sângerei, Direcția Generală Urmărire Penală și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, la 1 decembrie, curent, suspecții au fost identificați și reținuți, fiind escortați la Inspectoratul de Poliție pentru audieri, aceștia recunoscându-și vina.

Ca urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților și la Penitenciarul unde este deținut cel de-al treilea suspect, au fost ridicate bunurile sustrase, dar și telefoanele mobile.

În prezent, doi dintre suspecți au primit mandat de arestare pe un termen de 30 de zile, iar deținutul va fi pedepsit pentru organizarea infracțiunii.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 188 alin. 2 Cod Penal al RM. Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile de tâlhărie se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 10 ani.

Actualmente, se întreprind acțiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigații în vederea întăririi bazei probatorii, precum și a stabilirii tuturor membrilor activi ai grupării criminale. Totodată, se întreprind măsuri în vederea stabilirii apartenenței acestora la comiterea altor infracțiuni, înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente