„Sunt trei sentimente pe care le simţim noi în diasporă – trădare, mobilizare şi determinare. Lucrul care ne-a mirat a fost că autorităţile au angajat opt reprezentanţi ca să lupte cu noi. Chiar şi aşa, suntem determinaţi să luptăm până la capăt şi să ne facem auziţi în continuare”, a declarat Dumitru Vicol.

Avocatul mandatat de diasporă, Eduard Digore, a menţionat că instanţa a dat cu piciorul în contestaţiile moldovenilor de peste hotare, încălcând flagrant dreptul la vot. „Contestaţiile nu au fost examinate, iar moldovenii din diasporă nu au primit niciun răspuns. Am cerut timp să examinăm probele prezentate în instanţă, însă cererea noastră nu a fost acceptată. Noi am constatat lipsa unui şir de documente. Am indicat probele lipsă, însă instanţa a respins demersul nostru. S-a încălcat legea”, a spus Eduard Digore.

La rândul ei, avocata Veronica Mihailov-Moraru a declarat că acest proces a fost un act de curaj şi voinţă din partea diasporei. Avocaţii spun că vor merge mai departe şi vor face presiuni ca legislaţia să fie armonizată.

„Este un proces prin care alertăm autorităţile asupra importanţei respectării dreptului la vot. A fost dificil acest proces, am fost puşi în imposibilitatea de a colecta probe. Autorităţile au învinuit diaspora că nu s-au înregistrat din timp, lucru ce a dus la formarea cozilor imense din faţa secţiilor de votare. Am depus azi apelul nemotivat şi aşteptăm să facem cunoştinţă cu hotărârea nemotivată. Vom încerca din nou să solicităm instanţei să verifice suplimentar motivele pentru chemarea in judecată”, a declarat avocata.

Reprezentanţii diasporei au mai spus că autorităţile au dat dovadă de aroganţă în raport cu cetăţenii RM, iar motivul care îi face pe moldovenii din diasporă să meargă înainte este dorinţa de a reveni acasă.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.