(video) Un tânăr din Sângerei a răpit un microbus ca să ajungă acasă

baiatp

Un tânăr în vârstă de 24 ani, originar din raionul Sângerei, a răpit un microbus de model Mercedes, pentru a ajunge acasă, într-o localitate din raionul Sîngerei. Poliția sectorului Râșcani ai capitalei l-a încătușat la domiciului, unde acesta și-a recunoscut acțiunile. Motorul l-ar fi pornit de la firele electrice iar în interior ar fi pătruns prin forţarea lacătului de la portieră.

Tânărul este cercetat penal pentru răpirea mijlocului de transport şi riscă amendă în mărime de la 10 mii de lei la 20 mii de lei sau închisoare de la 1 la 3 ani.

În acest context poliţia recomandă proprietarilor de autoturisme:

  • Dotați autoturismul cu un sistem de alarmă pe bază de sensori ce se aplică pe geamuri şi capote;
  • Verificați dacă geamurile sunt închise şi portierele asigurate atunci când părăsiţi autoturismul, chiar şi pentru câteva minute;
  • Asiguraţi-vă că nu aţi lăsat cheile în contact;
  • Pe timpul nopţii, parcaţi autoturismul în locuri special amenajate şi iluminate, aflate în zona de acţiune a patrulelor de poliţie;
  • NU păstraţi la vedere în autoturism bunuri de valoare (genţi, poşete, borsete, acte de identitate, documente, cărţi de credit, aparatură audio-video, telefoane mobile etc.);
  • Dacă pe locul unde s-a aflat autoturismul sunt urme lăsate de infractori (geam spart, urme de încălţăminte sau accesorii auto deteriorate), luaţi măsuri de protejare a acestora până la sosirea experţilor criminalişti.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente