Aflat în Republica Moldova alături de echipa de fotbal a veteranilor de la Constanţa, Stere Halep a efectuat o vizită la sediul FTM, unde a fost întâmpinat de preşedintele Federaţiei de Tenis din RM, Marina Tauber.

La întâlnire au fost prezenţi şi Alexandru Golban, directorul selecţionatelor specializate în cadrul FMF, Boris Bujor, companie de echipament sportiv şi Vladimir Albot, tatăl lui Radu Albot.

Cei prezenţi au discutat despre perspectivele dezvoltării tenisului moldovenesc şi au făcut schimb de păreri şi idei privind sportul autohton. Apoi, păstrând cele mai bune tradiţii ale Moldovei, Federaţia de Tenis din RM a venit cu nişte cadouri simbolice pentru oaspeţii săi. 

Întâlnirea de la sediul FTM s-a încheiat cu o conferinţă de presă în cadrul căreia Marina Tauber, preşedintele FTM, a invitat-o oficial pe Simona Halep în Republica Moldova.  "Cu mare drag, noi o invităm pe Simona Halep, dacă va fi posibilitate. Acest lucru va fi un ajutor enorm pentru dezvoltarea şi popularizarea sportului în ţara noastră" – a precizat Marina Tauber.

La rândul lui, Stere Halep a declarat că îi va transmite personal invitaţia Simonei: "Ea îşi va face programul, dacă cumva este vreo posibilitate să facă vizită în Moldova, atunci cu mare drag o să vă anunţ" – a spus Stere Halep.

După încheierea conferinţei de presă, participanţii întâlnirii s-au deplasat spre Şcoala Sportivă Specializată de Tenis, unde tatăl Simonei Halep a cunoscut din interior lumea tenisului moldovenesc şi planurile de modernizare a instituţiei de învăţământ. Ulterior, acesta a împărţit elevilor ŞSST, surprinşi în timpul antrenamentelor, mici cadouri cu autograful renumitei tenismene din România. 

Spre final, Stere Halep nu s-a dat în lături de la o partidă de tenis cu elevul ŞSST şi unul dintre cei mai promiţători tineri jucători de tenis din Moldova, Ilie Cazac, impresionând publicul cu măiestria sa de joc.