Preşedintele Germaniei vrea încetinirea extinderii UE: Nu toată lumea ţine pasul

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele german Joachim Gauck îndeamnă Uniunea Europeană să facă o pauză în calendarul ce vizează o consolidare a blocului, avertizează că unii cetăţeni se simt pierduţi în mijlocul acestei schimbări şi subliniază că Europa rămâne un „mare” proiect al păcii, dar are nevoie de o „decelerare”, relatează Deutsche Welle.

Gauck a declarat într-un interviu acordat Welt am Sonntag că este îngrijorat că nu toţi cei 508 milioane de cetăţeni europeni pot sau vor să ţină pasul, după decenii de integrare europeană.

El i-a îndemnat pe politicieni să pledeze şi pentru un sentiment de apartenenţa la proiectul european, pe lângă promovarea unei Europe unite şi bazate pe pace, libertate, securitate şi democraţie.

„Ca întreg, ar trebui să ne gândim la o pauză, în timpul căreia să discutăm ce obiectiv vrem să atingem şi cu ce viteză”, a declarat Gauck, care a lăudat totuşi proiectul european.

„Noi am dezvoltat un mare concept al Uniunii Europene, un proiect de pace la care generaţii dintre noi nu au îndrăznit să viseze”, a spus Gauck.

„Însă urmând calea unei Uniuni tot mai strânse, uneori am fost atât de rapizi încât nu toţi cetăţenii au putut să ţină pasul sau au vrut să facă acest lucru”, a adăugat el.

Preşedintele Germaniei, al cărui mandat de preşedinte, o funcţie mai degrabă simbolică, se încheie în februarie, a subliniat că „nu toţi se simt cetăţeni ai lumii”.

Pe lista statelor candidate pentru aderarea la UE se află ţări că Albania, Macedonia, Muntenegru, Serbia şi Turcia, însă declaraţiile lui Gauck par să o vizeze pe cea din urmă.

Parlamentul European tocmai a votat pentru îngheţarea negocierilor de aderare a Turciei la UE, din cauza epurărilor pe care regimul lui Erdogan le-a declanşat după tentativa eşuată de puci de vara aceasta.

În replică, preşedintele Turciei a ameninţat că va deschide graniţele pentru milioanele de refugiaţi care vor să ajungă în UE.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...