În campania electorală pentru alegerile generale din iunie anul curent cel mai mult a cheltuit Partidul Democrat (PDM) – 23,8 mln de lei, fiind urmat de Partidul Socialiştilor (PSRM) – cu 18,5 mln de lei şi de Partidul Nostru (PPPN) – 13,7 mln de lei. Celelalte formaţiuni politice au avut bugete mai modeste: PCRM – 8,2 mln lei, PLDM – 6,8 mln lei, PL – 4,6 mln lei, PPEM şi Ravnopravie câte 2,3 mln lei şi, respectiv, 2,6 mln lei.

Acestea sunt sumele declarate oficial la CEC de către formaţiunile politice antrenate în scrutin. În rapoartele financiare ale partidelor nu au intrat însă şi cheltuielile pentru concertele grandioase, publicitatea neoficială la televiziuni, „cumpărarea” voturilor şi altele. 

Bugetele partidelor s-au format exclusiv din donaţii, care, la unele partide, ca şi în scrutinul parlamentar din noiembrie 2014, au curs gârlă. Donaţiile cele mai grele au venit însă de la reprezentanţi ai agenţilor economici care au avut în ultimii ani contracte grase cu statul. Reporterii Centrului de Investigaţii Jurnalistice au documentat companiile, reprezentanţii cărora au făcut donaţii în scrutinul din iunie 2015 către partidele intrate în cursa electorală. Iată ce am descoperit.

Chiar dacă legătura dintre finanţatori, partide şi licitaţiile câştigate, la prima vedere, nu este una directă, angajaţii mai multor firme care au obţinut contracte cu statul în domeniul transporturilor au făcut donaţii generoase tocmai către partidul din care face parte ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Dumurilor, iar salariaţii unor companii ce au câştigat licitaţii în domeniul construcţiilor au contribuit la completarea fondului electoral al partidului din care face parte ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor. Tabloul este mult mai bine conturat la nivel local – angajaţii firmelor care au câştigat licitaţii au făcut donaţii către partidele din care fac parte liderii Administraţiei Publice Locale. 

Donatorii PDM

Cel mai frumos tablou se conturează la Partidul Democrat, pentru care au făcut donaţii de zeci şi sute de mii de lei angajaţi ai peste 50 de agenţi economici, care au beneficiat de contracte de milioane de lei pe bani publici.

SA RED Nord

Cea mai mare sumă în bugetul PDM - 1.072.700 de lei a fost vărsată în bugetul PDM de tocmai 50 de angajaţi ai SA RED Nord şi SA RED Nord Vest. Aceste două societăţi pe acţiuni cu capital de stat sunt principalii distribuitori de energie electrică din Nordul republicii. Ministerul în gestiunea căruia se află sectorul energetic al ţării este cel al Economiei, condus de Stephane Bride - ministru promovat de PDM. SA RED Nord a obţinut în 2013 tendere cu valoarea totală de 1.094.028 de lei, potrivit datelor Agenţiei de Achiziţii Publice. Printre instituţiile cu care au fost încheiate contractele sunt primăriile din Parcova, Edineţ, Briceni şi municipiul Bălţi. 

SA Moldtelecom

Angajaţii SA Moldtelecom au donat împreună peste 700.000 lei. Această instituţie e subordonată MTIC. Ministrul MTIC este Pavel Filip, înaintat din partea PDM. În perioada 2011-2015, Moldtelecom a încheiat contracte în valoare de 35,8 milioane de lei cu diferite instituţii ale statului. Cel mai mare contract, de 10 milioane 160 de mii a fost încheiat cu Ministerul Muncii Protecţiei Sociale şi Familiei (MMPSF), condus de un democrat, pentru servicii internet. Contracte de aproape 600 de mii au fost încheiate cu Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă, instituţie subordonată MMPSF; 4 milioane de la Ministerul Finanţelor; 2,3 mln de la Registrul Animalelor; 2,7 mln de la SIS. Centrul de Investigaţii a scris anterior că prietenii şi partenerii de afaceri ai lui Vitalie Iurcu, şeful Moldtelecom, câştigă, prin intermediul unui grup de firme, licitaţii de milioane de lei, organizate de societatea pe acţiuni deţinută de stat, fapt pe care conducerea Moldtelecom încearcă să-l ascundă. Recent, directorul Moldtelecom, Vitalie Iurcu, a fost numit viceministru al Economiei, minister partajat de PDM.

SA UNIC

Natalia Sanduţa, directorul magazinului UNIC, este membru PDM şi a participat la alegerile locale 2015 în calitate de candidat la funcţia de consilier în CMC din partea PDM. Nouă angajaţi ai Societăţii conduse de Sanduţa au donat împreună 120 de mii de lei. SA UNIC a câştigat tendere în valoare de 234.000 de lei pentru livrarea diferitelor materiale şi rechizite de birou. 60 de mii de lei au intrat în conturile firmei de la Procuratura Generală pentru achiziţionarea covoarelor. 

SA Drumuri-Edineţ

Donaţii importante pentru PDM - 100.000 de lei - au făcut şi trei angajaţi ai SA Drumuri-Edineţ, printre care directorul întreprinderii, Leonid Corcimari. În 2013, Administraţia de Stat a Drumurilor a anunţat o licitaţie pentru achiziţionarea lucrărilor de reparaţie curentă a drumurilor publice din raioanele Briceni, Donduşeni, Drochia, Edineţ, Făleşti, Floreşti, Glodeni, Ocniţa, Râşcani, Sângerei, Şoldăneşti, care a fost câştigată de societatea pe acţiuni Drumuri-Edineţ. În urma încheierii contractului, contul Societăţii s-a mărit cu 1,7 mln lei.

SA Constructorul Teleneşti

Donaţii importante a făcut şi Mihail Tetelea, angajat la SA Constructorul Teleneşti. Acesta a donat PDM 80 de mii de lei la alegerile locale. În 2012 , firma SA Constructorul Teleneşti a încheiat un contract de peste 305 mii de lei cu Consiliul Raional Teleneşti pentru prestarea lucrărilor de reparaţie a trotuarelor în satul Mândreşti. La cârma primăriei din satul cu pricina a venit un democrat după alegerile din acest an, iar în CR Teleneşti, democraţii au obţinut 10 mandate.

SA Molddata

70 de mii de lei au intrat în puşculiţa PDM de la angajaţii Companiei Molddata, instituţie din subordinea unui alt minister, al cărei conducere este numită de PDM – Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor. SA Molddata a încheiat, între 2011 şi 2015 contracte de achiziţie cu diferite instituţii ale statului, în sumă totală de 1.622.216 lei. Cei mai mulţi bani publici au ajuns în bugetul Molddata din contracte cu Procuratura Generală – circa 600 de mii de lei pentru servicii de deservire a sistemului informatic.

Serghei Rapcea

90 de mii de lei a donat democraţilor Serghei Rapcea, membru PDM, actualmente consilier raional la Anenii-Noi din partea PD. În noiembrie 2014, Serghei Rapcea a candidat pe listele democraţilor la funcţia de deputat. În noiembrie 2014 Rapcea declara că este temporar neangajat, cu toate că datele Camerei Înregistrării de Stat (CÎS) arătau că dânsul era director general la SRL Transpremium. De asemenea, el este fondator la SRL Cristehtrans şi administrator şi fondator la SRL Cristranscom. SRL Cristehtrans este specializată în servicii de transport, dar se ocupă şi de reparaţia încăperilor. În perioada 2013-2014, SRL Cristehtrans a obţinut contracte cu statul în sumă totală de 1,7 mln lei. Majoritatea tenderelor câştigate au fost organizate de instituţii publice din Anenii Noi. În 2014, SRL Transpremium, specializată în servicii de transport, a obţinut două contracte, la fel, în Anenii Noi, în valoare totală de 116.227 de lei. A treia firmă deţinută de Serghei Rapcea, SRL Cristranscom, specializată în reparaţia drumurilor, la fel, a câştigat mai multe tendere în perioada 2014-2015, cu valoarea de peste 18 mln de lei. Chiar în timpul campaniei electorale din anul curent, SRL Cristranscom a obţinut un contract gras în valoare de 1 mln de lei de la Consiliul Raional Anenii Noi. Celelalte contracte încheiate în 2014 au fost obţinute pentru lucrări de reparaţie a drumurilor din diferite localităţi ale raioanelor Străşeni, Ştefan Vodă, Anenii Noi şi Edineţ. În toate aceste raioane, preşedinţii Consiliilor Raionale sunt reprezentanţi ai Partidului Democrat. 

SRL Oztor

Valeriu Veleşcu, angajat la SRL Oztor, a donat PDM 70 de mii de lei. Firma unde este angajat Veleşcu prestează o gamă largă de servicii – de la construcţii ale edificiilor, la construcţia stadioanelor, reparaţii, amenajarea localităţilor şi chiar servicii de alimentare cu apă. Astfel, în perioada 2011-2014, firma a încheiat contracte cu diferite instituţii ale statului, în valoare totală de aproape 9 milioane de lei. Printre instituţiile care au contractat serviciile firmei SRL Oztor se numără Unitatea de implementare a proiectului de construcţie a locuinţelor pentru păturile socialmente vulnerabile, instituţie subordonată Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor (condus de un democrat) – aproape 2,3 mln de lei, Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI – peste 1,5 mln lei, Consiliul Raional Călăraşi – 609 mii de lei, Primăria Onişcani (Călăraşi) – 176 de mii de lei, Primăria Bogzeşti (Teleneşti) – circa 285 de mii de lei şi Primăria satului Tuzara (Călăraşi) – 193 de mii de lei. În ultimele trei localităţi, în urma alegerilor, la cârma primăriilor au venit reprezentanţi ai PDM.

Vaspus SRL

Vasile Puşcaş, angajat al Vaspus SRL, companie specializată în construcţia reţelelor de apeduct, a contribuit la completarea fondului electoral al PDM cu 60 de mii de lei. În 2011-2015, compania respectivă a câştigat tendere de 4,6 mln de lei. Majoritatea contractelor au fost încheiate în localităţile raionului Călăraşi. Numai Consiliul Raional Călăraşi a încheiat cu Vaspus SRL contracte de 1,7 mln de lei. PDM a obţinut 9 mandate în CR Călăraşi. În perioada în care au fost încheiate contractele, Preşedintele raionului Călăraşi a fost democratul Ilie Rău. 356 de mii au ajuns în contul Vaspus SRL de la Primăria Călăraşi pentru construcţia reţelei de canalizare. Primarul din această localitate, la fel, este membru al PDM. 

SRL Ranao-Transcom

Alexandru Rotari, fondatorul şi administratorul companiei SRL Ranao-Transcom a fost generos cu PDM, donând 60 de mii de lei. Firma la care îşi primeşte salariul a câştigat două licitaţii publice cu primăria Rezina, în sumă de circa 424 de mii de lei. Unul dintre cele două contracte a fost obţinut chiar în timpul campaniei electorale, pentru lucrări de afânare a terenului aferent străzii 27 august din Rezina. Fotoliul de primar în primăria Rezina îl deţinea un democrat, iar după alegeri un alt coleg de partid i-a luat locul. O investigaţie a Centrului de Investigaţii Jurnalistice arată că ambele contracte de achiziţie încheiate cu Primaria Rezina au fost onorate doar parţial de către SRL Ranao-Transcom. 

Citeşte continuarea pe anticorupţie.md