Ulterior, încă şapte copii, care au acuzat dureri de burtă şi vomă, au fost internaţi cu hepatita A. Şi 22 de elevi de la gimnaziul din localitate au ajuns la spital. 
 
Numărul mare de îmbolnăviri cu hepatită i-a pus pe jar pe localnicii din Porumbeşti. Oamenii spun că le este frică pentru sănătatea lor şi a copiilor lor. 
 
Unii oameni cred că sursa infecţiei ar putea fi o groapă de gunoi de la intrarea în sat. De cealaltă parte, primarul satului spune că deşeurile sunt evacuate la timp şi cauzele infectării ar fi nerespectarea igienei personale şi lipsa apei potabile. Conducerea Centrului de Sănătate Publică din Cantemir a anunţat că au fost luate toate măsurile necesare în astfel de situaţii. 
 
De la începutul anului, în 22 de raioane au fost înregistrate aproape 400 de cazuri de hepatită A, dintre care 130 doar în Cantemir.