Constituţia la un pas de a fi modificată: Procurorul general va fi numit de președinte!

Constituţia Republicii Moldova la un pas de a fi modificată. Membrii Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului au votat joi, 24 noiembrie, în unanimitate, proiectul de modificare a Constituției, care stipulează numirea de către președintele țării a procurorului general. Chestiunea figurează pe agenda Legislativului din 25 noiembrie.

Astfel, potrivit proiectului, șeful statului va numi procurorul general la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, pentru un mandat de 7 ani, care nu poate fi reînnoit.

Modificarea se referă la trei articole care definesc instituția Procuraturii, funcția procurorului general și a celor ierarhic inferiori, precum și activitatea Consiliului Superior al Procurorilor.

Proiectul de modificare a Constituției urmează a fi dezbătut în plenul Parlamentului și poate fi adoptat cu votul a 2/3 din deputații aleși.

Necesitatea modificării legii supreme a venit după adoptarea noii legi a Procuraturii, care schimbă, între altele, modalitatea de desemnare a procurorului general și minimalizează impactul politicului asupra instituției procuraturii.

Potrivit legii, candidatul pentru funcția de procuror general este desemnat în urma unui concurs public organizat de Consiliul Superior al Procurorilor și înaintat președintelui.

Șeful statului, la fel ca și în cazul judecătorilor, poate respinge o singură dată candidatura propusă de CSP. Refuzul trebuie să fie motivat, iar la propunerea repetată, făcută de 2/3 din membrii CSP, președintele este obligat să semneze decretul de numire în funcție a procurorului general.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.