Actualitate

Acordul CETA trece un prim test în Parlamentul European

Eurodeputații au respins prin vot o moțiune prin care se cerea ca textul acordului să fie supus atenției Curții Europene de Justiție, care să decidă dacă este în concordanță cu legislația comunitară. 419 de europarlamentari au respins moțiunea și 258 au susținut-o.

Moțiunea fusese depusă de către un grup de 89 de europarlamentari, în special din formațiunea ecologistă și din cele de stânga. Din grup făceau parte însă și 31 de social-democrați și 2 liberali.

Potrivit Reuters, votul de miercuri indică faptul că Parlamentul European va aproba, până la urmă, acordul CETA, acesta putând intra în vigoare la începutul anului 2017.

Dacă acordul intra în analiza Curții Europene de Justiție, punerea sa în aplicare s-ar fi amânat cu doi ani, conform celui mai optimist scenariu.

Serviciul juridic al Parlamentului European a decis deja că textul de 1.598 de pagini al acordului respectă legislația comunitară. 

agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *