Linkuri accesibilitate

Cu ce angajamente a obţinut guvernul un nou împrumut de la FMI


Care sunt impozitele ce ar urma să fie majorate de la 1 ianuarie şi ce îşi propun autoritățile în noul an în materie de reforme?

Atunci când a negociat memorandumul cu FMI, guvernul s-a angajat să mărească baza de impozitare, în contextul în care volumul remitențelor este în scădere, iar cererea pe piaţa internă este slabă. Totodată, executivul s-a angajat să facă reforme în mai multe domenii pentru a eficientiza cheltuielile publice, cum sunt optimizarea administrației publice, reforma Fiscului, a sistemului de asistență socială sau a sistemului de pensii. Parte din aceste angajamente urmează să demareze începând cu 2017 şi sunt prevăzute în politica bugetar-fiscală aprobată recent de guvern şi care urmează să fie dezbătută de parlament.

Una dintre propunerile guvernanţilor vizează substituirea activităţii în baza patentei de întreprinzător cu afacerea individuală. Potrivit unor date oficiale, ar fi vorba de aproximativ 20 de mii de persoane, în mare parte din comerţ, care vor fi obligate să aibă aparate de casă, să depună anual rapoarte la Fisc şi să achite un impozit în funcţie de cifra de afaceri.

Sergiu Chirică, economist în cadrul Camerei Americane de Comerț, crede că prin această măsură autoritățile încearcă să reducă economia tenebră.

„În acest moment nu este foarte clar care sunt veniturile pe care le încasează aceste persoane şi dacă nu cumva există agenţi economici mari care transmit anumită marfă persoanelor fizice care au activitate de întreprinzător pentru a comercializa aceste produse”.

După părerea lui Sergiu Chirică, tentativa de a-i determina pe agenţii economici care au activat în bază de patentă să raporteze anual la Fisc trebuie dublată cu acţiuni educative, pentru a schimba mentalităţi, crede expertul, mai ales că ar putea exista cazuri de ocolire a legii.

Experţii Camerei Americane de Comerț s-au arătat îngrijorați de mărirea impozitului pe venit, de la 2% la 3%, pentru persoanele fizice care vând producție agricolă. Ei au spus că nu văd, deocamdată, raționamentul guvernanților şi nici impactul. În opinia economistului Sergiu Chirică, lipseşte o abordare de sistem. Un caz similar ar fi şi noutăţile propuse în materie de impozite imobiliare: majorarea bunurilor neevaluate „cu altă destinaţie decât cea locativă sau agricolă”, introducerea amenzilor pentru cei care nu-şi evaluează imobilele o dată la trei ani, majorarea de la 5% la 10% a impozitelor pentru persoanele fizice care dau în arendă, mai constată Sergiu Chirică:

„Consider că este necesar de a interveni pe segmentul bunurilor imobile. A fost o reformă care a început câţiva ani în urmă cu privire la evaluarea terenurilor şi a bunurilor imobile, dar care până la acest moment nu a fost dusă până la capăt. Din această cauză, eu cred că o intervenție a statului este una imperativă. Propunerea care a venit din partea Ministerului Finanțelor este una bună atâta timp cât vor urma şi pasul doi, şi pasul trei. La acest moment sunt foarte multe terenuri şi foarte multe bunuri care nu au evaluare de către Cadastru şi atunci este o problemă, fiindcă există elemente disproporționale”.

De mărirea impozitelor pe venit, până la 18%, vor avea parte şi cei care practică activităţi din domeniul justiţiei, precum avocații, notarii, mediatorii, interpreții. Acest subiect deja a trezit discuţii, dar în opinia lui Dumitru Budianschi, de la Centrul analitic Expert-grup, ar fi în direcţia unificării actualului sistem de impozitare prea fragmentat.

În ceea ce priveşte lărgirea bazei fiscale, Budianschi constată că problema este una mai veche şi că în acest domeniu progresele sunt mai mult decât modeste. Măsurile prevăzute în memorandumul semnat cu FMI şi în politica bugetar-fiscală, potrivit expertului, sunt insuficiente însă pentru a schimba starea de fapt.

„Unele din măsurile care au fost luate acum au un caracter temporar. Ele vin să stabilizeze situaţia, să revenim la un sistem care să poată să fie gestionat şi după aceea să implementăm reforme care să fie mai profunde, să dea rezultate de lungă durată”.

Executivul s-a angajat să reformeze Fiscul şi să unifice eforturile organelor fiscale teritoriale cu cele centrale pentru a obţine o instituţie mai eficientă în ceea ce priveşte colectarea taxelor şi impozitelor. După părerea lui Dumitru Budianschi, anularea patentei ar întârzia din cauza populismului. La fel politicienii ar evita discuţiile pe subiectul reformei de pensii, asta chiar dacă premierul Pavel Filip a cerut astăzi urgentarea acestei reforme.

Din 2017 guvernul îşi propune să facă o reformă amplă în administraţia publică. De asemenea, se obligă în acordul semnat cu FMI să soluţioneze problemele vechi din sistemul financiar în direcţia transparenţei acționariatului băncilor, a diagnosticării creditelor acordate părţilor afiliate sau să modifice legislaţia astfel încât conducerea băncilor şi acţionarii să poartă răspundere materială pentru o eventuală insolvență a lor.

Experţii cu care am stat de vorbă au reţinere atunci când vorbesc despre intenţiile de pe hârtie, menţionând că e cale lungă de la angajamente la realizări. Printre primele noutăţi, iminente, va fi majorarea tarifului la energia electrice din contul unor datorii acumulate, de aproape 2 miliarde de lei, pe diferența de curs valutar şi care nu au fost incluse în majorările de anul trecut.

Previous Next

XS
SM
MD
LG