Lupu dă vina pe Maia Sandu pentru înfrângerea în alegeri și susține că Dodon e periculos

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Partidului Democrat, Marian Lupu, susține că Maia Sandu a pierdut alegerile din vina sa, iar pe Igor Dodon îl consideră un om periculos în funcția de președinte al țării.

Lupu, care a lipsit din din prim-planul opiniei publice din momentul în care s-a retras din cursa electorală, a acordat un interviu pentru Deschide.md.

„Maia Sandu nu a fost învinsă de Dodon, ea a fost învinsă de gafele făcute de echipa ei, de niște băieți care au experimentat politica pe ea, s-au jucat de-a campania electorală și i-au furat succesul. Un alt motiv a fost legat de campania agresivă pe care au făcut-o cei din PAS în teritoriu, multiple jigniri la adresa reprezentanților PDM, PL, PPEM etc, foarte multă aroganță și atitudine incorectă. Ei singuri s-au bătut, din păcate. Dacă au vrut electoratul PDM ar fi trebuit să-l cucerească cu mesaje foarte simple și clare, nu să-l înjure permanent, a declarat Marian Lupu.

El a comentat și victoria lui Dodon, despre care spune că este un „om periculos”.

„Nu nu întâmplator am spus că Igor Dodon e un candidat periculos, un om periculos. Tocmai pentru că îl cunosc. E un om foarte orgolios, care apelează la orice mijloace pentru a-și atinge obiectivele, obiective care pot fi în defavoarea țării, dacă ne uităm la mesajele lui de campanie dar și la declarațiile făcute îndată după data de 13 noiembrie, în special revenirea la ideea de federalizare a RM. Rămân la ceea ce am afirmat și spun că Maia Sandu, chiar și cu gafele făcute și lipsa sa de experiență, ar fi fost un președinte mai potrivit pentru contextul actual, eu cred că ea ar fi activat constituțional. De la Igor Dodon mă aștept la surprize negative, însă sunt sigur că Guvernarea și majoritatea parlamentară ii vor da răspunsurile potrivite și nu ii vor permite să facă ce vrea cu țara, vom găsi formula potrivită să îl ținem în limitele constituționale. El trebuie să înțeleagă că este președintele Republicii Moldova, nu doar al celor 28% din alegătorii din țară. Noi vom respecta votul dat de alegătorii săi, a câștigat cu o diferență semnificativă, alegerile au fost recunoscute ca fiind legale și corect de observatorii străini, însă vom acționa în interesul întregii țări”, a mai spus Marian Lupu.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...