Politica din Republica Moldova a ajuns să fie văzută prin prisma unei lupte mortale între forţele proruse şi cele proeuropene. Alegerile din 13  noiembrie au demonstrat acest model. Însă sunt ignorate realităţile sociale, care prezintă lucrurile altfel.

La prima vedere, lupta între Dodon şi Maia Sandu pare să ilustreze o cionire între Este şi Vest în Republica Moldova. În acelaşi timp, Dodon este un socialist şi un creştin-ortodox. El merge regulat la Moscova, nu ascunde afecţiunea pentru Vladimir Putin, îşi exprimă sprijinul pentru proiectele lui Putin, spune că Crimeea aparţine Rusiei şi se laudă că susţine valorile familiei tradiţionale.

Maia Sandu a studiat la Harvard, a lucrat la Banca Mondială de la Washington şi a făcut pare din mai multe administraţii proeuropene de la Chişinău. În timpul campaniei electorale, Maia Sandu a fost susţinută de mai mulţi politicieni europeni, printre care Angela Merkel, Donald Tusk şi Jean-Claude Juncker.

După alegeri, Kremlinul ar putea să sărbătorească, deoarece Dodon a obţinut 52,2 la sută din voturile alegătorilor, iar Maia Sandu a obţinut 47,8 la sută.

În contextul acestor evenimente, este însă ignorat scandalul furtului miliardului, care în 2015 a zguduit Republica Moldova. În 2015, mica şi săraca republică a fost cuprinsă de proteste antiguvernamentale, când zeci de mii de cetăţeni înfuriaţi au ieşit în stradă. Catalizatorul protestelor a fost frauda bancară de la cele trei bănci, realizat cu complicitatea oficialilor de rang înalt din Republica Moldova.

Protestele au avut o agendă anticorupţie, iar oamenii au cerut arestarea oligarhului Vladimir Plahotniuc, vicepreşedintele PD. Chiar dacă nu deţine nicio funcţie în Republica Moldova, Plahotniuc este cunoscut pentru faptul că conduce din umbră Guvernul, Parlamentul şi controlează cea mai mare parte din media.

După zeci de proteste, Curtea Constituţională a modificat Constituţii. Astfel ca preşedintele să fie ales de către popor. Curtea a tras arma de pornire a alegerilor prezidenţiale din această toamnă.

Opoziţia a acceptat să participe la alegerile prezidenţiale. În campanie s-au înscris un număr mare de candidaţi. Campania electorală a fost marcată de declaraţiile socialiştilor care au lansat informaţii false despre legătura Maiei Sandu cu comunitatea LGBT şi cei 30 de mii de sirieni care urmau să fie aduşi în Republica Moldova.

Plahotniuc a fost aproape singura persoană care aplauda tonul vicios al campaniei electorale. Plahotniuc a fost atât de încrezător că l-a retras pe Marian Lupu din cursa prezidenţială. A fost un sacrificiu mic, deoarece preşedintele are atribuţii puţine.

Noul şef al statului va fi principalul reprezentant al Republicii Moldova în străinătate. El se poate angaja în lupte zgomotoase cu Parlamentul şi Guvernul, poate amâna semnarea actelor şi se poate întâlni cu Vladimir Putin. Acest lucru îi prinde bine lui Plahotniuc, deoarece oficialii de la Bruxelles şi Washington vor fi obligaţi să lucreze strâns cu oligarhul care se declară proeuropean. Acest scenariu va persista cel puţin încă doi ani, adică până la alegerile parlamentare din 2018.

Pregătirile pentru următoarele alegeri vor avea loc într-o societate extrem de polarizată. Împărţită aproape egal, între Maia Sandu şi Igor Dodon. Divizarea societăţii a fost demonstrată încă o dată de alegerile prezidenţiale, iar datorită acestei probleme a fost posibil jaful secolului şi uzurparea puterii de acest personaj – Vladimir Plahotniuc, care nu a fost ales niciodată de cetăţeni.