Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Comemorarea eroilor căzuţi în conflictul armat de pe Nistru

   2630

Către ziua de 2 martie, Ziua Memoriei, când se împlinesc 22 de ani de la începutul conflictului armat pentru apărarea independenţei şi integrităţii Republicii Moldova, Primăria municipiului Chişinău va acorda ajutoare materiale, în mărime de 700 de lei, invalizilor şi răniţilor participanţi la lupte, mamelor sau văduvelor celor căzuţi în război. În total, de ajutor financiar vor beneficia 200 de persoane. Beneficiarii îşi pot ridica banii la filialele Băncii de Economii.

De asemenea, pe data de 2 martie, Primăria Chişinău va organiza o masă de pomenire, pentru 700 de persoane, în incinta Restaurantului „Moldoviţa" (str. V. Alecsandri, 78), cu începere de la ora 13.00.

Duminică, pe 2 martie, conducerea Primăriei municipiului Chişinău va participa şi la acţiunile de comemorare a celor căzuţi în conflictul armat pentru apărarea independenţei şi integrităţii R. Moldova, după cum urmează:

10.00.  Depuneri de flori la monumentul Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt;

11.00.  Miting comemorativ şi depuneri de flori la Monumentul „Maica Îndurerată" (Complexul Memorial „Eternitate").   

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău