Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Cum au fost văzute alegerile…

Cum au fost văzute alegerile prezidențiale de către observatorii străini

Observatorii români EFOR la alegerile prezidențiale din Moldova consideră că, deși alegerile s-au desfășurat fără încălcări fățișe ale legii, câteva neregularități pot afecta credibilitatea procesului electoral. Între acestea se numără mobilizarea masivă și organizată a alegătorilor din Transnistria, dificultățile diasporei la vot și inversarea rezultatelor în mai multe secții de vot după publicarea datelor preliminare CEC, la verificarea proceselor verbale.

Experții EFOR au observat alegerile prezidențiale din Moldova la ambele tururi de scrutin, monitorizând în total peste 35 de secții de votare. „

În cele mai multe dintre secțiile vizitate, cât am fost prezenți, votul s-a desfășurat ordonat, fără încălcări semnificative ale legii. Cu toate acestea, semnalăm o serie de nereguli și disfuncționalități la al doilea tur de scrutin:

  • creșterea semnificativă a numărului de alegători la secțiile de votare înființate pentru cetățenii moldoveni din Transnistria și lipsa de organizare a spațiilor de votare. Observatorii EFOR au monitorizat secția de votare nr. 42 din Rezina, care a fost organizată pentru alegătorii de la Râbnița, localitate aflată pe partea stângă a Nistrului, în Regiunea Transnistreană. La ora vizitării secției de vot, în jurul prânzului, situația era vizibil tensionată, iar organizarea votării defectuoasă. Un număr semnificativ de alegători așteptau să voteze la cozi care se întindeau pe două niveluri. Grupuri de persoane au venit la vot transportate cu microbuze care opreau în apropierea Casei de Cultură; alte grupuri așteptau să fie ridicate. Nu știm dacă au existat presiuni asupra alegătorilor.
  • limitările legislative care au îngrădit exercitarea dreptului de a vota pentru alegătorii de la secțiile din străinătate. Legislația privind organizarea votului în străinătate este restrictivă, limitând tipărirea unui număr maxim de 3000 de buletine de vot per secție. Cu toate acestea, regula s-a aplicat selectiv. Prin hotărârea CEC nr. 551/9.11.2016 a fost suplimentat numărul de buletine cu 23.209, în special pentru secții unde votează alegătorii din Transnistria și UTA Găgăuzia. Pentru secțiile din străinătate a fost suplimentat numărul de buletine acolo unde la primul tur s-a înregistrat un număr mic de voturi: secțiile 378 din Riga, Letonia; 344 din Tallinn, Estonia; 379 din Vilnius, Lituania și 358 din Ferrara, Italia. În schimb, pe 13 noiembrie, în secții din Italia, România, Marea Britanie şi Federația Rusă s-au terminat buletinele de vot, iar cetățenii nu au putut vota.
  • inversarea rezultatelor din procesele verbale. În mai multe secții de votare din Nisporeni, Leușeni, Copceac, verificarea proceselor verbale a arătat că rezultatele celor doi candidați au fost inversate. Nu se pot confirma cauzele acestor situații, însă datele existente arată că a fost favorizat unul dintre candidați.

Totodată, reprezentanții EFOR consideră că limitarea legislativă la 3000 de buletine de vot, fără a ține cont de nevoile reale ale alegătorilor, trebuie eliminată din legislație, pentru a nu îngrădi cetățenilor exercitarea dreptului la vot. Este nevoie de mecanisme flexibile care să permită suplimentarea numărului de buletine în condiții de urgență, care să permită exercitarea în mod egal a dreptului la vot de către toți cetățenii R. Moldova.