Linkuri accesibilitate

Mitropolia Moldovei: „Actul de vandalism este un act împotriva lui Dumnezeu”


Reprezentanții mitropoliei Chișinăului spun că este regretabil faptul că Biserica „Sfântul Dumitru”, din Chișinău a fost vandalizată. Secretarul Mitropoliei, Vadim Cheibaș a declarat pentru Europa Liberă că „actul de vandalism este un act împotriva lui Dumnezeu”, și speră că „făptașii se vor pocăi și vor conștientiza păcatul”. Cât despre cauza incidentului, care, potrivit slujitorilor bisericii „a avut ca scop, probabil, intimidarea părintelui Pavel Borșevschi, care a vorbit la Radio Europa Liberă despre păcatul ierarhilor și preoților care se implică în politică”, acesta spune că „ancheta în acest sens se va pronunța”. Biserica Sfântul Dumitru din Chișinău, unde slujește preotul care a criticat implicarea clerului în alegeri, s-a plâns împotriva actului de vandalism petrecut în cursul nopții de 12 spre 13 noiembrie.

XS
SM
MD
LG