Cel care a dat startul oficial al Zilei Europei la Chişinău a fost ambasadorul UE în ţara noastră, Pirkka Tapiola. În prezenţa şefilor misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova, Tapiola a ţinut un discurs în limba română, fiind aplaudat de numeroşii vizitatori.

Diplomatul a îndemnat autorităţile să facă reforme dacă vor să ofere cetăţenilor o viaţă după un model de calitate european.

Despre reforme, sau mai degrabă lipsa acestora, a vorbit şi conducerea Republicii Moldova, care a declarat că vor moderniza ţara prin implementarea prevederilor Acordului de Asociere.

După ceremonia oficială, demnitarii au dat o tură pe la standurile amplasate în Orăşelul European, unde au gustat din bucatele şi băutura tradiţională ţărilor membre UE.

Un eveniment similar va fi organizat pe 16 mai şi la Soroca. Orăşelul European va fi amenajat chiar în Cetatea Medievală, care a fost reconstruită din fonduri europene.