Cei doi congolezi, în vârstă de 26 şi respectiv, 27 de ani au prezentat paşapoarte eliberate de autorităţile franceze. În urma controlului, inspectorii de frontieră au stabilit că documentele de călătorie aparţin altor persoane, întrucât însemnările aplicate nu corespundeau normelor, iar ştampila de intrare în ţară lipsea.

Suspecţii au declarat că acum o săptămână au sosit în Republica Moldova, iar ulterior, prin intermediul unei cunoştinţe, au făcut rost de paşapoarte franceze şi în baza acestora urmau să ajungă în una din ţările UE.

Pe marginea acestui caz sunt desfăşurate investigaţii pentru stabilirea întregii arii infracţionale.