Campania electorală a lui Igor Dodon a fost plină cu astfel de provocări murdare. Nu a avut nici o acţiune curată, numai minciuni, numai ticăloşii. Vă amintiţi cu ce a început? Cu 30 de mii de refugiaţi sirieni, pe care Maia Sandu i-ar fi promis Angelei Merkel să-i aducă în Moldova. Ce folos că Maia Sandu a negat în repetate rânduri această informaţie, ce folos că zilele trecute a negat-o ambasadoarea Germaniei la Chişinău, iar ieri a dat o infirmare în acest sens şi partidul pe care îl conduce Angela Merkel. Ce folos că studenţii sirieni, pe care i-au folosit Dodon cu Plahotniuc, i-au demascat pe ăştia doi?! Dodon a acţionat după un cunoscut principiu al propagandiştilor negri: bagă-le oamenilor minciuna în cap şi lasă după asta concurentul tău să o nege toată campania electorală. Şi aşa banda lui Dodon asistată de televiziunile lui Plahotniuc au tirajat o minciună după alta, obligând echipa Maiei Sandu să se ocupe doar cu negarea lor.