„Vă rog să votaţi corect. Haideţi să nu ne înecăm la mal! Republica Moldova merită să aibă un preşedinte bun, aşa cum, credem noi, va fi Maia Sandu. Ar trebui să luăm exemplu de la Lituania care o are ca preşedinte pe Dalia Grybauskaite. Când o femeie stă în fruntea unui stat, parcă, şi pacea e mai frumoasă, e mai linişte în ţară. Unde mai pui că femeile sunt foarte responsabile la toate capitolele”, a declarat violonistul pentru Jurnal de Chişinău.
 
Totodată, Corneliu Botgros îi îndeamnă şi pe tineri să iasă la vot, să nu-i lase pe alţii să le aleagă viitorul.

„Suntem la jumătate de drum de Uniunea Europeană, trebuie să votăm pentru continuarea parcursului european. A venit momentul să schimbăm soarta Republicii Moldova! Maia Sandu ne-a demonstrat că este o personalitate puternică, e împotriva oligarhilor de la guvernare, iar dacă va ajunge preşedinte, va ghida Moldova nu spre est, ci spre vest. Îmi plac oamenii inteligenţi, aşa ca Maia Sandu. Pentru prima dată avem şansa să alegem la cârma ţării o persoană foarte deşteaptă şi specialist în mai multe domenii”, susţine lăutarul.
 
Fiul maestrului Nicolae Botgros le sugerează cetăţenilor cu drept de vot să se gândească bine înainte de a vota şi să nu uite că „mai avem o şansă”:

„Când mergeţi să votaţi, vă rog să puneţi creierul în mişcare, căci ne alegem preşedintele o dată la patru ani. Recunosc, am emoţii foarte mari când mă gândesc la ziua de 13 noiembrie. Ştiu că va fi o bătălie crâncenă, însă prind curaj când citesc prognozele analiştilor politici de dincolo de Prut, care consideră că mai avem o şansă. Sper că tinerii vor ieşi la vot, iar Maia Sandu va fi următorul preşedinte al Republicii Moldova”, conchide Corneliu Botgros.