Cele mai controversate momente din istoria alegerilor prezidenţiale din SUA

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

De-a lungul istoriei, alegerile prezidenţiale din Statele Unite au dus la situaţii neaşteptate şi controversate, relatează History, care prezintă câteva dintre acestea.

Cel mai neinspirat slogan de campanie din istorie i-a aparţinut lui Al Smith, care se opunea Prohibiţiei. Pentru a-şi arăta susţinerea pentru vânzarea de alcool, el le-a promis alegatorilor: „Votaţi pentru Al Smith şi el vă va face visurile umede să devină realitate”.

Singurele alegeri „curate” din istoria alegerilor SUA au fost, probabil, cele din 1789, când George Washington nu a avut contracandidat. Partidele politice nu fuseseră create încă în Statele Unite. El a câştigat 100% din voturi. George Washington şi-a cheltuit la un moment dat tot bugetul de campanie, 160 de galeoni, pentru a servi potenţialii alegatori cu băutură.

John Adams s-a plâns la un moment dat că singurul motiv pentru care George Washington a fost „ales pentru ceva”, inclusiv la conducerea ţării, „a fost pentru că era mai înalt decât oricine altcineva din camera”.

George Washington a rostit cel mai scurt discurs de investire. A avut 135 de cuvinte. William Henry Harrison a avut cel mai lung discurs – 8.445 de cuvinte. El a vorbit timp de peste două ore, într-o furtună de zăpadă. Potrivit medicilor din perioada respectivă, Harrison a răcit atunci. Starea i s-a agravat, iar o lună mai târziu a murit.

Alegerile din 1800 au fost atât de „înverşunate” încât vicepreşedintele Aaron Burr a sfârşit prin a-l ucide pe rivalul său politic, fostul secretar al Trezoreriei, Alexander Hamilton într-un duel.

Până în 1804, candidatul la preşedinţie care obţinea al doilea cel mai mare număr de voturi devenea vicepreşedinte.

Până în 1856, numai persoanele care deţineau locuinţe sau terenuri aveau dreptul să voteze în alegeri.

În 1870, Congresul a adoptat al 15-lea Amendament, care le oferea dreptul la vot afro-americanilor. Însă autorităţile din Sud şi din unele zone din Nord le-au refuzat acest drept până în anii ’60.

În alegerile din 1872, candidatul Ulysses S. Grant a candidat împotriva unui cadavru: Rivalul său, Horace Greeley, a murit înainte ca procesul electoral să fie finalizat. Votul popular se încheiase, dar Colegiul Electoral nu votase încă.

Când democratul Stephen A. Douglas l-a numit pe Abraham Lincoln „cu doua feţe” în timpul campaniei electorale, Lincoln i-a răspuns: „Crezi că dacă aş mai avea o faţă, aş purta-o pe aceasta?”

Democraţii au ca mascotă un măgar datorită lui Andrew Jackson. Când criticii lui i-au spus „măgar” pentru propunerile sale populiste, el a decis să folosească această imagine în campanie, alături de sloganul „Lăsaţi oamenii să conducă”.

Cea mai „nebună” petrecere de inaugurare a avut loc pe 4 martie 1829, când a depus jurământul Andrew Jackson. Încercând să scape de invitaţii beţi, Jackson a fugit din Casa Albă pe geam sau pe o uşă laterală şi şi-a petrecut noaptea la hotel. În cele din urmă, servitorii au scos căzi pe peluză şi le-au umplut cu punci pentru a scoate oamenii din Casa Albă.

Prima femeie care a candidat la preşedinţia Statelor Unite a fost Victoria Woodhull, în 1872, cu aproape 50 de ani înainte ca femeile să aibă drept de vot. Candidatul său la vicepreşedinţie, Frederick Douglass, a fost primul afro-american nominalizat pentru o funcţie în stat. Ei au fost desemnaţi candidaţi de partidul pentru Drepturi Egale.

În 1920, un candidat al unui partid mic, Eugene V. Debs, şi-a organizat campania electorală din închisoare. El fusese închis pentru că s-a opus Primului Război Mondial. În cele din urmă a câştigat 3% din votul popular.

Până în 1937, preşedinţii erau investiţi pe 4 martie, pentru că atât de mult dura numărarea voturilor. Datorită noilor tehnologii folosite, data investiturii a fost mutată pentru 20 ianuarie.

Prima maşină de vot a fost folosită în 1892.

Norman Thomas, din Partidul Socialist, a candidat de cele mai multe ori la preşedinţia Statelor Unite – de şase ori. Nu a câştigat niciodată.

Cel mai tânăr preşedinte a fost John F. Kennedy, care avea 34 de ani când a fost ales. Cel mai bătrân candidat la preşedinţie a fost Ronald Reagan, care avea 69 de ani când a fost ales.

Grover Cleveland este singurul candidat care a obţinut un mandat, a pierdut votul pentru un al doilea, după care a fost ales din nou patru ani mai târziu. De aceea, el este considerat al 22-lea şi al 24-lea preşedinte al SUA.

Franklin D. Roosevelt a câştigat patru mandate la preşedinţie, înainte de adaptarea celui de al 22-lea Amendament, care fixa limita de două mandate.

Membrii sectei religioase Martorii lui Iehova nu au voie să voteze în alegerile prezidenţiale până în 1999.

Preşedinţii americani aleg pe ce Biblie sau pe ce altă carte vor să depună jurământul în ziua inaugurării. Preşedintele Barack Obama a ales două Biblii: Biblia lui Lincoln şi Biblia lui Martin Luther King Jr.

Astronauţii americanii de pe Staţia Spaţială Internaţională pot vota la alegeri, prin e-mail securizat.

În Kentucky şi Carolina de Sud este ilegal să bei alcool în ziua alegerilor.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...