Trei tineri transportau anabolizante cu un microbuz de pe ruta Chișinău-Iași

88_0
Foto: IGP

Trei tineri cu vârste de 20 și 33 de ani, membri ai unei grupări specializate în contrafacerea medicamentelor anabolizante, steroizi, care urmau a fi transportate în țări ale UE au fost reținuți de forțele de ordine.

Reținerea a doi membri ai grupării criminale a avut loc în flagrant la vama Sculeni imediat după controlul vamal, iar capul grupării a fost reținut în municipiul Chișinău.

Preparatele anabolizante erau transportate în locuri special amenajate, în pereții dubli ai unui microbuz de pe ruta Chișinău-Iași.

Totodată, au fost efectuate 9 percheziții la domiciliile bănuiților, unde a fost depistată o linie clandestină de contrafacere a substanțelor anabolizante contrar prevederilor legale, care pot dăuna sănătății consumatorilor.

De asemenea, în cadrul perchezițiilor au fost depistate și ridicate anabolizante ambalate sub formă de pastile și substanțe injectabile, în valoare de 1 mln. 200 mii lei.

Oamenii legii au mai găsit la domiciliul capului grupării, înscrisuri de tip “ciornă” privind activitatea ilegală pe care o gestiona precum și bonuri fiscale, bancare, etc.

La moment, organul de urmărire penală a pornit procedura penală conform prevederilor art.241 alin.(2) lit.b) și f), art.244 alin.(2) și 248 alin.(5) Cod penal “Practicarea ilegală a activității de întreprinzător”, „Evaziune fiscală”, și „Contrabandă în proporții deosebit de mari”.

Cele trei persoane bănuite au fost reținute pentru 72 de ore.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente