Dorin Chirtoacă: „În cazul în care va ieși președinte Dodon, vom avea soarta Crimeei”

Chirtoaca

Dorin Chirtoacă susține că dacă liderul socialiștilor va câștiga alegerile prezidențiale, ne așteaptă soarta Crimeii sau a Donbasului. Declarația e fost făcută de edilul Chișinăului într-un interviu acordat pentru HotNews.ro.

„În cazul în care ar ieși Dodon – dar nu va fi așa – automat totul se va transforma în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2018 și se va forța o majoritate parlamentara pro-rusă, după care vom avea soarta Crimeei – dacă lucrurile se derulează pașnic – și soarta Donbasului, în cazul în care lucrurile se derulează cu conflict. Va avea loc transnistrizarea Moldovei, federalizare. Dodon vrea de fapt integrarea în Uniunea Eurasiatică, adică aderarea la Federația Rusă”, a menționat edilul capitalei.

„În cazul în care va fi președinte Maia Sandu – și așa cred ca va fi – atunci va trebui să fie construită o agendă comună cu Guvernul și Parlamentul, cu partidele care formează această majoritate și împreună cu toții să mișcăm Republica Moldova într-o direcție pro-europeana, – spunem noi – direct spre unire. Dar evident că lucrurile trebuie construite treptat…”, a mai adăugat Chirtoacă.

Dorin Chirtoacă a mai susținut că cea mai mare problemă pe care o avem acum este faptul că Igor Dodon este cel mai mare pericol din turul II al alegrilor prezidențiale.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente